«Interzişii», obligaţi să se prezinte la poliţie în timpul meciurilor

Ultima actualizare:

Conform noilor modificări aduse Legii 4/2008, care au intrat în vigoare din 12 ianuarie, în anumite cazuri în care persoanele au primit interdicţie de a participa la competiţii sportive din cauza unor fapte penale, acestea trebuie să se prezinte la sediile de poliţie, jandarmerie sau poliţie de frontieră când se desfăşoară competiţii sportive de genul celor pentru care au primit interdicţia.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Florin Hulea, a declarat, vineri, că instanţa de judecată este cea care stabileşte dacă respectiva persoană trebuie să se prezinte la secţiile de poliţie atunci când au loc competiţii sportive de genul acelora în legătură cu care au primit interdicţia sau la toate competiţiile sportive.

Şeful Direcţiei de Ordine şi Siguranţă Publică din Jandarmeria Română, colonelul Aurel Moise, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că doar câteva persoane au această interdicţie în legătură cu comiterea de fapte penale pe stadioane.

Aurel Moise a mai spus că, potrivit noilor reglementări, dacă cei care au interdicţie de a participa la meciuri pe stadioane vor fi identificaţi în timpul meciului, contravenţia devine infracţiune şi se pedepseşte cu închisore de la una la trei luni.

De asemenea, pătrunderea pe suprafaţa de joc constituie infracţiune şi se pedepseşte de la şase luni până la un an închisoare.

"De regulă, nu m-ar deranja ca o persoană care are interdicţie să meargă pe stadion, să o facă totuşi în măsura în care e liniştită. Dar de obicei îi identificăm (pe suporterii care au interdicţie, n.r.) în grupurile violente", a declarat Aurel Moise.

Sancţiunea contravenţională maximă este de 10.000 de lei şi se aplică conducătorilor de cluburi care incită la violenţă. Sancţiunea maximă aplicată unei persoane juridice, respectiv unui club de fotbal este de 50.000 de lei şi suspendarea dreptului de a organiza manifestaţii sportive între una şi şase luni.

Conform noilor prevederi, la meciurile cu grad ridicat de risc cluburile pot suplimenta efectivele de pază ale firmelor private cu agenţi ai Poliţiei Locale, Jandarmeria având posibilitatea de a o sancţional dacă nu îşi îndeplineşte atribuţiile conform contractului.

Potrivit acestor reglementări, Poliţia Locală preia obligaţiile firmei de pază şi, în cazul nerespectării acestora, poate fi sancţionată de către Jandarmerie în acelaşi fel ca şi societatea de pază.

O altă prevedere din noul act legislativ se referă la faptul că la meciurile cu grad de risc ridicat accesul pe stadioane al persoanelor se va face cu buletinul, numele acestora fiind scris pe documentele de acces.

Potrivit lui Aurel Moise, firmele de pază vor fi sancţionate cu amendă între 2.000 şi 5.000 de lei în cazul în care vor folosi agenţi de pază necalificaţi.

Potrivit articol 15 al acestei legi, personalul de pază care îşi desfăşoară activitatea pe stadioane, respectiv societăţile de pază vor fi pregătite semestrial. Personalul va susţine un examen în faţa unei comisii din care va face parte şi un reprezentant al Jandarmeriei.

De asemenea, potrivit modificărilor aduse legii, organizatorul meciului de fotbal le va arătat suporterilor locul unde pot fi afişate bannere şi steaguri.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net