Silviu Lung: «N-am fugit din spital! Nu voiam să fiu văzut cusut la cap»

Ultima actualizare:

    Silviu Lung FOTO Mediafax
Silviu Lung FOTO Mediafax

Silviu Lung a oferit primele declaraţii după ce a părăsit Spitalul Judeţean Craiova. El afirmă că a vrut să evite "armata" de ziarişti, plecând mai devreme din instituţia medicală.

Silviu Lung spune că, în momentul producerii acccidentului, era ceaţă foarte mare şi îşi aminteşte doar că a tras de volan în dreapta. Fostul mare portar al echipei naţionale susţine că nu "a fugit" din spital.

"Aveam ieşirea pentru vineri, dar din cauza insistenţelor şi agasărilor la care am fost supus toată ziua de ieri, când au intrat foarte mulţi peste mine, pur şi simplu n-am mai rezistat! N-am fugit, am ieşit pe uşa principală şi m-am dus acasă, deoarece în acest moment am nevoie în primul rând de multă linişte. Nici vorbă de fugă, m-am săturat de goana după senzaţional. Într-adevăr, a murit un om, îmi pare nespus de rău, puteam să fiu şi eu în locul dânsului. Vina mea este că m-am urcat în acea zi la volan. Repet, n-am fugit şi n-am să fug niciodată. Efectiv m-am săturat de atâta tracasare, m-am gândit că erau jos şi domnii ziarişti şi nu vroiam să mă vadă aşa, pentru că sunt cusut la cap, nu arăt foarte bine, iar după aia lumea poate începea să spună că aş fi vrut să fac impresie sau mai ştiu eu ce", a spus Silviu Lung pentru DigiSport.

"Credeţi-mă că nu-mi aduc aminte decât momentul când am ajuns faţă în faţă cu cealaltă maşină. Era ceaţă foarte mare, eu am tras de volan dreapta şi ne-am ciocnit mai mult pe aripă, eu pe stânga şi dânsul tot pe stânga. Am vorbit cu familia dânsului, vă daţi seama, a murit un om şi îmi pare nespus de rău şi sper ca domnişoara (n.r. fiica celui decedat) să se facă bine cât mai repede. Sunt în stare de şoc. Fizic, în afară de lovitura la cap şi de ceva zgârieturi la mâini, nu am absolut nimic. Dar nu persoana mea este importantă acum, ci important este ca domnişoara să se facă bine, asta m-ar bucura foarte mult. Am luat legătura cu fratele soţiei celui decedat, voi avea grijă de copii cu tot ceea pot. Îmi pare rău pentru tot!", a completat Lung.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lumină PNG
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Real Madrid (EPA) jpg
Sabrina Maneca Voinea (Facebook) jpg
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net