Rapid, în beznă! Cristescu: "Nu avem curent pentru că se lucrează la metrou!"

Ultima actualizare:

"Antrenamentul de azi l-am mutat la Buftea pentru că de ieri nu avem curent la Pro Rapid. Ieri au fost oprite şi gazele. Situaţia asta nu este numai la noi, e în tot cartierul. Eu stau în zonă şi nici eu nu am curent acasă. Se lucrează la metrou la noua magistrală şi au tăiat tot, curent, gaze. Ne-am certat cu ei, pentru că au zis că dau drumul astăzi, dar până la ora asta nu au rezolvat decât problema gazelor. Curentul au zis că revine peste vreo ora. Clubul nu are datorii la furnizorii de utilităţi, ultimele facturi pe care le-am primit la gaze şi curent sunt din 12 şi 16 august, în total 9.600 de lei şi le-am plătit. Acum urmează să vină facturile pe septembrie", a spus Cristescu.

Cei de la metrou vor să spargă Pro Rapid

 "După ce că ne-au lăsat fără curent, acum cei de la metrou ne-au zis să îi lăsăm să spargă în Pro Rapid ca să tragă o conductă. În apropiere este o staţie de metrou veche (n.r. - staţia Laminorului), săpată pe vremea lui Ceauşescu, care e inundată. Iar ei vor să tragă o conductă şi să deverseze apa aia în lacul Străuleşti. Le-am zis că nu le permitem, chiar dacă ne-au propus şi despăgubiri. Să tragă ţeava prin cimitir dacă vor, noi nu îi lăsăm să spargă la noi în bază", a mai spus acţionarul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ebrahim Raisi FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Oleksandr Usyk si Tyson Fury (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
CFR Cluj Farul Constanta (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Servetelul acordului de transfer al lui Lionel Messi la FC Barcelona (EPA) jpg
FC Botosani CS Mioveni, Aldair (Sportpictures) jpg
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net