Procurorii au cerut încă un an de închisoare pentru Gigi Becali

Ultima actualizare:

Procurorul i-a explicat judecătorului Marin Marino Constantin că Becali a săvârşit fapte grave, iar pentru cele mai grave dintre acestea a primit doar trei ani de închisoare. El a mai arătat că, potrivit normelor legale în vigoare, Becali poate fi eliberat după ce execută două treimi din pedeapsă, respectiv doi ani de închisoare, şi a subliniat că, în opinia sa, această pedeapsă este mică în raport cu numărul şi gravitatea faptelor comise.

Astfel, procurorul a arătat că Becali a săvârşit o pluralitate de infracţiuni, iar din toate cele săvârşite pentru şapte dintre ele a fost găsit vinovat şi condamnat în cele trei dosare penale.

Reprezentantul DNA a mai arătat că faptele finanţatorului Stelei au avut un grad ridicat de pericol şi au fost comise de acesta alături de un anturaj infracţional.

Procurorul a explicat că perioada infracţională a lui Gigi Becali este una lungă, respectiv din 1995 până în 2002, după care a fost reluată în 2006 şi a continuat până în 2009, ceea ce denotă "orientarea sa ca persoană ce sfidează cadrul legal".

Potrivit procurorului, activitatea infracţională a lui Becali are periodicitate şi ritmicitate, iar în acest context el ar trebui să petreacă mai mult timp în detenţie.

De celalaltă parte, avocaţii finanţatorului Stelei au arătat că acesta a plătit integral prejudiciul din dosarul schimburilor de terenuri cu MApN, precum şi cheltuielile de judecată din acel caz.

Totodată, avocaţii au depus înscrisuri din care rezultă actele de binefacere şi donaţiile făcute de-a lungul anilor de Becali.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Furnici jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net