Negoiţă caută investitori străini pentru Dinamo!

Ultima actualizare:

    Ionuţ Negoiţă (foto: Dorin Constanda)
Ionuţ Negoiţă (foto: Dorin Constanda)

Acţionarul dinamovist Ionuţ Negoiţă a anunţat că negociază cu doi oameni de afaceri străini pentru a veni ca investitori în "Ştefan cel Mare", după ce a fost refuzat de către Ion Ţiriac.

"Recunosc faptul că e un proiect destul de greu la Dinamo, e un club care necesită fonduri semnificative. Bineînţeles că e nevoie de o echipă care să susţină clubul. E destul de greu să susţin singur, eu m-am implicat să ţin clubul pe linia de plutire. Se fac eforturi pentru a obţine licenţa şi nu cred că vor fi probleme în acest sens. Voi încerca să găsesc parteneri pentru a mi se alătura, pentru că unde sunt doi puterea creşte. Îmi doresc nişte oameni foarte serioşi. La Dinamo au fost şi cinci investitori şi şapte, care aparent stăteau foarte bine din punct de vedere financiar, dar au dus Dinamo aproape de faliment. Nu sunt Mafalda să le pot face pe toate singur, am săpat şi în curte după petrol, dar nu am găsit. Vedem, sper să găsesc un partener, e o perioadă destul de dificilă. Sper să se materializeze, să vină o infuzie de capital. Am şi o variantă de rezervă, dar sunt încrezător că voi găsi pe cineva care să vină alături de mine cu acel plus de care avem nevoie pentru ca Dinamo să ajungă acolo unde merită. Deocamdată sunt chetuieli foarte mari, se duc foarte mulţi bani pe datorii vechi. Acum pot să vă spun că domnul Ţiriac mi-a spus că nu intenţionează să investească în fotbalul românesc, iar ceilalţi doi sunt din străinătate", a declarat Negoiţă.

Ionuţ Negoiţă a a cumpărat în vara anului 2012 acţiunile deţinute până atunci de Cristian Borcea, ulterior devenind acţionar majoritar prin retragerea lui Nicoale Badea şi Dragoş Săvulescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ebrahim Raisi FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Oleksandr Usyk si Tyson Fury (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
CFR Cluj Farul Constanta (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Servetelul acordului de transfer al lui Lionel Messi la FC Barcelona (EPA) jpg
FC Botosani CS Mioveni, Aldair (Sportpictures) jpg
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net