Mircea Sandu şi Mitică Dragomir s-au certat în Comitetul Executiv

Ultima actualizare:

Deşi până la debutul noii ediţii de campionat a rămas mai puţin de-o lună, nimeni nu ştie încă numărul de echipe care se vor alinia la startul Ligii I în sezonul 2013-2014. Întrunit azi, Comitetul Executiv al FRF ar fi trebuit să ia o hotărâre în acest sens. Din păcate, în loc să se limpezească, situaţia s-a complicat şi mai tare ca urmare a conflictului de interese dintre Ligă şi Federaţie.

Pe de-o parte, Dumitru Dragomir vrea în continuare un campionat cu 18 echipe, pentru a nu fi afectat contractul cu deţinătorii drepturilor TV. Convins că propunerea sa e cea mai bună, şeful LPF şi-a pierdut răbdarea atunci când în Comitetul Executiv s-a propus votarea variantei cu 16 echipe. În acel moment, Dragomir a părăsit nervos şedinţa, urlând pe scările de la Casa Fotbalului. "Din cauza voastră am ajuns să avem conturile blocate. Tot ajungem pe la DNA în ultima vreme. Eu nu stau cu voi, să fiu părtaş la aşa ceva. Faceţi ce vreţi! Sunteţi nebuni, vreţi să ne alerge DNA-ul?", a tunat Mitică Dragomir, spre stupefacţia celor prezenţi. Ulterior, într-o conferinţă de presă, Mircea Sandu l-a tras puţin de urechi pe Dragomir pentru comportamentul său: „S-a enervat şi s-a înroşit puţin peste măsură. A şi ţipat, a strigat pe-aici. I-am şi zis că sănătatea e mai presus de orice şi că e păcat ce face".Sandu acceptă varianta cu 18 echipe

Până la urmă, conflictul Ligă - Federaţie nu s-a rezolvat în niciun fel, Comitetul Executiv fiind în imposibilitatea de a lua o decizie definitivă. „Rapid şi Cluj n-au obţinut licenţa, deci logica mea e că trebuie să rămână 16 echipe, dar să nu uităm că dacă decizia TAS îi va fi favorabilă, atunci Universitatea Cluj va deveni a 17-a echipă. Practic, a rămas ca la început. Ne vom întâlni din nou la 6 iulie, după ce TAS-ul se va pronunţa, pe 5 iulie", a explicat Sandu. Totuşi, reacţia lui Dragomir nu l-a lăsat insensibil pe şeful Federaţiei. „Pentru binele fotbalului, nu mă mai opun sistemului cu 18 echipe. Nici eu nu vreau să se piardă bani. Dacă Universitatea Cluj câştigă la TAS, atunci mai rămâne un loc liber, al 18-lea. Să se întâlnească ei şi să se găsească o soluţie, să fie făcut un baraj. Retrogradatele să fie pregătite, s-ar putea să revină în Liga I", a completat „Naşul", aruncând un colac de salvare echipelor Concordia Chiajna şi CSMS Iaşi.

Crăciunescu: „S-au certat rău de tot"

Fostul arbitru internațional Ion Crăciunescu, repus de FRF în funcția de președinte al CCA ca urmare a unei decizii judecătoreşti, a fost martor la conflictul iscat în Comitetul Executiv între Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir. "Atâtea lucruri urâte spuse n-am auzit în viaţa mea. Domnul Dragomir s-a certat cu domnul Sandu urât de tot, eu am vrut să plec, dar au zis că încetează şi a plecat domnul Dragomir. S-au certat pe tema Universităţii Craiova, dar şi pe cea a numărului de echipe din Liga I. Dragomir dorea 18 echipe, Mircea Sandu a evitat să se pronunțe. Însă, Dragomir voia azi o decizie definitivă", a dezvăluit Crăciunescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Joseph Maroon01 jpg, FOTO facebook/Joseph Maroon
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net