Mircea Sandu a dat cărţile pe faţă. Vezi câţi bani a luat în ultimii 24 de ani!

Ultima actualizare:

    Mircea Sandu
Mircea Sandu

Fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, a recunoscut câţi bani a câştigat în ultimii 24 de ani, perioadă în care s-a aflat la cârma federaţiei. Deşi suma este de ordinul milioanelor de euro, "Naşu" susţine că ar fi meritat mai mult decât atât.

La aproape trei săptămâni de la plecarea sa din fruntea FRF, "Naşu" a acceptat să dezvăluie în presă câteva detalii despre un subiect la care nu a făcut niciodată referire cât a fost în fruntea federaţiei. Sandu a recunoscut pentru Gazeta Sporturilor, că a câştigat două milioane de euro din salariul încasat vreme de 24 de ani.

"Oi fi câştigat vreo două milioane. Am adus 200 de milioane de euro, am luat doar 1 la sută! Nu mi se pare mult, atât timp cât un secretar general de federaţie din Marea Britanie câştigă 350.000 de lire pe an. Asta înseamnă cam 40.000 de euro pe lună. Am câştigat puţin, dar asta e situaţia în România", a spus Sandu pentru Gazeta Sporturilor.

La un calcul simplu, salariul lunar al lui Sandu era de aproximativ 7.000 de euro. În ciuda faptului că la nivel de România e un venit foarte mare, "Naşului" i se pare o remuneraţia mică în comparaţie cu banii pe care susţine că i-a adus în conturile federaţiei.

"Să ştiţi un lucru: banii pe care i-am câştigat i-am făcut eu! Din plasamente, din dobânzi, din fonduri de la UEFA, de la FIFA. Cam 200 şi ceva de milioane s-au încasat cu mine preşedinte, n-am făcut un calcul foarte exact. Responsabilităţile sunt foarte mari, stresul e foarte mare. Atât de mare ca produce nişte boli, boli profesionale până la urmă. Sigur, depinde şi cât eşti de implicat. Dar nu e tocmai normal ca antrenorul să aibă 400.000 de euro pe an, iar preşedintele FRF de zece ori mai puţin. E un principiu tâmpit în România!", a adăugat Sandu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
gratar mici
image
image
image
image
image
image
Ovidiu Ionescu si Bernadette Szőcs (Facebook) jpg
CSU Craiova FCSB (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj Dinamo (Sportpictures) jpg
Parma (Facebook) jpg
CFR Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Real Madrid (EPA) jpg
Sabrina Maneca Voinea (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net