Haos în Ucraina! Casa patronului lui Lucescu de la Doneţk, luată cu asalt

Ultima actualizare:

    Mircea Lucescu a câştigat 11 trofee  la Şahtior
Mircea Lucescu a câştigat 11 trofee la Şahtior

Alegerile prezidenţiale din Ucraina au pornit sub semnul fraudelor şi intimidărilor. De suferit are şi patronul antrenorului român Mircea Lucescu, miliardarul Rinat Ahmetov.

După mitingul împotriva desfăşurării alegerilor prezidenţiale din centrul Doneţkului, pâlcuri de manifestanţi s-au îndreptat spre reţedinţa oligarhului Rinat Ahmetov, în trecut susţinător al preşedintelui prorus demis Viktor Ianukovici, care în ultimele zile a trecut deschis de partea noilor autorităţi proeuropene de la Kiev.

Oamenii scandau "Ahmetov - duşman al Rusiei", iar mai mulţi observatori şi-au exprimat temerea că mulţimea ar putea devasta vila somptuoasă a oligarhului. Nu se ştie dacă acesta se află la Doneţk sau în altă parte, notează Ria Novosti. Forţele de ordine nu au intervenit împotriva participanţilor la marşul din Doneţk, organizat în timpul scrutinului prezidenţial din Ucraina. Însă, în faţa reşedinţei omului de afaceri Rinat Ahmetov sunt mobilizaţi agenţi înarmaţi având cagule pe feţe, cel mai probabil angajaţi ai unor firme private de securitate.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Luis de la Fuente, selectionar nationala Spania (EPA) jpg
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Robert Lewandowski (EPA) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Ionut Radu (Sportpictures) jpg
cornel dinu libertatea webp
Edi Ionescu și Bianca au impodobit bradușl jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net