Marica se ia de fanii pesimişti. «Voi chiar nu ţineţi cu România?» Vezi ce spune atacantul!

Ultima actualizare:

    Ciprian Marica
Ciprian Marica

Ciprian Marica va fi principala gură de tun a României în meciurile cu Andorra şi Estonia, dar atacantul nu-i simte aproape pe fani. Jucătorul lui Getafe a postat pe Facebook o scrisoare către toţi cei care nu cred în calificarea la Mondialul din Brazilia.

Marica îi ceartă pe aceştia şi le cere să privească naţionala lui Piţurcă aşa cum o mamp îşi priveşte copilul.

Iată ce a scris Ciprian Marica în manifestul său!

"Suntem înaintea unor meciuri foarte importante pentru generaţia noastră, pentru fotbalul românesc, pentru România. Constat cu surprindere că există o doză mare de negativism în multe comentarii care se fac pe marginea acestor partide. Am o întrebare pentru aceşti negativişti: voi chiar nu ţineţi cu România? Sau doar credeţi că sunteţi mai interesanţi punând răutate în comentarii?? Prieteni dragi, buni, răi, cum suntem, reprezentăm poporul român. Implicit şi pe voi! Vorba aceea: ăştia suntem , alţii nu avem. E tipic pentru noi să-i blamăm pe cei aleşi să ne reprezinte şi să credem că ar fi fost excelent să fie alţii în locul lor. Pot înţelege că, spre exemplu, la gimnastică nu mai suntem campioni mondiali. Dar sportivii care au luptat pentru medalii mă reprezintă, i-am susţinut cu tărie când au caştigat, sunt alături de ei şi când pierd. Sufăr alături de ei, fete sau băieţi, la eşec, înjur şi eu, ca orice suporter, de supărare, când înjură şi ei, râd cu ei când câştigăm. Sunt alături de ei şi-i încurajez în orice situaţie. Îi iubesc necondiţionat pentru ca ne reprezintă ţara şi când câştigă, şi când pierd, şi pentru că au puterea să o ia mereu de la capăt. Sunt ai mei! Hai să ne gândim ce vede o mamă la copilul ei. Indiferent de situaţie, puiul ei e cel mai bun, cel mai frumos, cel mai talentat, cel mai deştept. Îl ajută să se ridice când cade, îi îndreaptă greşelile, îl iubeşte indiferent de natura greşelii şi indiferent dacă învaţă sau nu din aceste greşeli. Eu aşa îmi iubesc şi ţara. Puteţi face un efort de imaginaţie şi de voinţă să priviţi naţionala României cu ochii unei mame care-şi priveşte copilul? Fiindcă aşa văd eu dragostea asta pentru patrie. Şi fiindcă avem nevoie de încurajări, avem nevoie de critici când greşim, dar cel mai tare avem nevoie de dragostea voastra! Hai România!"

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lumină PNG
image
image
image
image
image
image
Universitatea Cluj Dinamo (Sportpictures) jpg
Parma (Facebook) jpg
CFR Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Real Madrid (EPA) jpg
Sabrina Maneca Voinea (Facebook) jpg
sabalenka instagram jpg
Maradona
image
actualitate.net
image
actualitate.net