5 feţe pe care nu le vom uita

România a avut darul să facă mare câte un adversar când ne ardea cel mai tare buza.

Uneori nişte anonimi, alteori nişte "dinozauri" spre final de carieră, aceştia ne-au rănit atât de tare încât şi acum când le auzim numele ne apucă fiorii. Barajul cu Grecia este pe cale să ofere şi el un nume în plus pe lista durerii.

Konstantinos Mitroglou. Atacantul de care ne-a fost atât de frică înainte de meci ne-a înscris două goluri şi dacă la Bucureşti nu se va întâmpla o minune, acestea vor fi decisive pentru noi în ratarea calificării. Nonconformistul vârf al lui Olympiacos devine şi el un vis urât pentru români, dar deschide şi răni mai vechi.

Roger Milla. România a început cu o victorie Mondialul italian din 1990, 2-0 cu URSS, iar în al doilea joc a venit la rând Camerun. „Moşul” Roger Milla, care avea atunci 38 de ani, a intrat pe teren în minutul 58 şi ne-a marcat imediat două goluri. România n-a reacţionat şi a pierdut surprinzător în faţa africanilor, 1-2.

Mladen Rudonja. Atacantul era bătaia de joc a românilor înainte de barajul pentru mondialul asiatic din 2002. În 53 de meciuri pentru Slovenia, Rudonjia nu reuşise să marcheze niciodată, dar a spart gheaţa cu noi. A deschis scorul în returul de la Bucureşti şi a încheiat socotelile după ce România pierduse şi în tur, 1-2.

Martin Laursen. În ultimul meci al campaniei pentru Euro 2004, găzduit de Portugalia, România trebuia să învingă în Danemarca pentru a se califica. Golurile lui Mutu şi Pancu ne-au adus în avantaj, dar în minutul 90+5, fundaşul lui AC Milan a egalat. Tricolorii au încheiat grupa pe 3, în spatele Danemarcei şi Norvegiei.

Kennet Anderson. Poate cel mai urât jucător de către români, suedezul ne-a furat de sub nas cea mai mare performanţă din istoria naţionalei noastre. În sfertul de la World Cup 1994, din SUA, Anderson a egalat în minutul 115 al prelungilor şi a dus jocul la penalty-uri, unde am pierdut, ratând semifinala cu Brazilia.