Bădoi şochează: «Pancu a ţinut cu Dinamo şi a vrut să joace la Steaua»

Ultima actualizare:

    Daniel Pancu  este unul dintre  cei mai buni  jucători de la Rapid
Daniel Pancu este unul dintre cei mai buni jucători de la Rapid

Partida Rapidului cu FC Clinceni a generat un scandal monstru între Daniel Pancu şi antrenorul adversarilor, Vali Bădoi, acesta acuzându-l pe simbolul "vişiniilor" că simpatizează cu rivalii.

Giuleştenii au învins pe Clinceni, 2-1, în prima etapă a play-off-ului din Liga a II-a, dar pentru tehnicianul gazdelor, care a evoluat pentru Rapid cinci ani, a fost cea mai neagră revedere.

Ultraşii l-au înjurat, neuitând că a trădat echipa pentru a activa la Steaua, iar între el şi Pancu s-a născut un schimb dur de replici. "Mi-am dat sufletul pentru Rapid şi primesc înjurături, iar foştii colegi nu au răspuns la un simplu salut", a spus Bădoi, iar Pancu l-a contrazis: "S-a stricat când a plecat la Steaua. Minte când spune că nu l-am salut. L-am invitat să vedem terenul de joc şi el doar a dat din cap. Am vrut să-l pup şi s-a retras, nu înţeleg de ce".

Totuşi, Bădoi a ţinut să dea explicaţii pe facebook: "M-ai făcut <<spurcat>>, dar am plecat fiindcă am fost gonit. Dar tu, domnule Pancu ai declarat că ai fost dinamovist când erai mic, iar în 2007 ai fost aproape să semnezi cu Steaua, dădeai târcoale pe la Palat (n.r.-reşedinţa lui Gigi Becali). Îţi recomand fimul Nea Mărin Miliardar, e o replică: <<Frati-miu eşti cam slab de ţurloaie>>, apropo de faza în care ţi s-au înmuiat picioarele în careu".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fumat , alcool, jpg
image
image
image
image
image
image
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net