Porumboiu, la al 23-lea antrenor demis!

Ultima actualizare:

Două luni a rezistat Gabi Balint la Vaslui. Are un bilanţ de cinci victorii, trei egaluri şi o singură înfrângere şi, din păcate pentru el, n-a mai apucat să ia startul noului sezon.

A renunţat la colaborarea cu gruparea patronată de Porumboiu, după ce acesta i-a demis secundul, pe motiv că nepotul lui a ales să semneze cu Dinamo şi nu cu Vaslui.

„Am reziliat contractul de comun acord, ne-am despărţit în termeni amiabili. M-a deranjat foarte mult demiterea lui Rotariu, nu m-am simţit foarte bine când am aflat. Nu sunt fericit să plec, sigur că sunt dezamăgit, pentru că m-am despărţit de nişte jucători cu care ajunsesem să formăm o familie", a spus Balint.

După episodul cu Balint, Adrian Porumboiu a ajuns la cifra 23. Nu trofee, ci antrenori schimbaţi de când a ajuns la club, în 2002. Anul acesta a scăpat de Hizo şi Balint, dar mai e timp pentru schimbări la nivelul băncii tehnice, pentru că sezonul nici nu a început.

Nu doar Rotariu şi Balint şi-au făcut bagajele să plece de la Valsui. Şi portarul Dani Coman este pe cale să se despartă de echipa moldavă. El este în litigiu cu clubul patronat de Porumboiu şi urmează să-şi rezolve situaţia zilele acestea. Portarul nu va sta pe "bară" pentru că este dorit la Astra Giurgiu de preşedintele Dinu „Vamă", cu care a lucrat şi la Rapid şi la Braşov.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cristian muresan 4 jpeg
image
image
image
image
image
image
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Servetelul acordului de transfer al lui Lionel Messi la FC Barcelona (EPA) jpg
FC Botosani CS Mioveni, Aldair (Sportpictures) jpg
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Halep jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net