Visul lui Florin Andone: "Am câştigat cu Barcelona, de ce nu am face acelaşi lucru şi cu Real?

Ultima actualizare:

    Florin Andonefoto: Click
Florin Andonefoto: Click

Deportivo La Coruna va juca mâine pe teren propriu cu Real Madrid, iar atacantul român Florin Andone e optimist că echipa sa poate învinge.

"În şapte zile disputăm trei meciuri. În primul meci nu am reuşit să marcăm, iar acum trebuie să avem multă dorinţă şi să practicăm un fotbal bun pentru a face faţă celor de la Real. Este una dintre cele mai bune echipe din lume, pot alinia foarte mulţi jucători valoroşi, dar eu cred în Deportivo şi vom lupta până la final”.

“În meciul tur, m-a durut foarte mult golul primit de la Ramos în minutul 92 (madrilenii s-au impus cu 3-2). Avem o mentalitate de învingători. Am câştigat cu Barca, de ce nu am face acelaşi lucru şi cu Real? Am jucat prost în ultima vreme, dar putem câştiga cu Real. Nu am lăsat o imagine prea bună, dar fanii trebuie să fie alături de noi. Afecţiunea arătată de ei ne face să dăm totul”, a declarat Florin Andone, conform Marca.

El e mulţumit şi de faptul că Sergio Ramos nu are drept de joc: "Este bine pentru noi că nu va juca Ramos, este cel mai bun fundaş din lume şi pentru orice atacant este dificil să joace împotriva lui. Este o uşurare pentru noi că nu va juca pe Riazor".

Înscrie-te în StarManager, fă-ți echipă și antrenează stelele fotbalului european din Liga Campionilor. Poți câștiga premii de etapă sau unul din marile premii puse în joc la finalul competiției!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net