VIDEO Seară de coşmar pentru Mircea Lucescu în Liga Campionilor

Ultima actualizare:

    Mircea Lucescu
Mircea Lucescu

Mircea Lucescu va ţine minte mult timp meciul cu FC Porto, însă amintirile tehnicianului de la această partidă nu vor fi deloc plăcute. După un 0-0 cu Athletic Bilbao în runda inaugurală din faza grupelor, elevii lui Mircea Lucescu erau decişi să bifeze primele trei puncte în confruntarea cu „dragonii“.

Totuşi, la Lvov (Şahtior nu poate juca la Doneţk din cauza situaţiei tensionate din Ucraina), oaspeţii au avut cea mai mare şansă de gol în prima repriză. Algerianul Brahimi a ratat un penalty în minutul 35, iar „Il Luce“ şi elevii săi au răsuflat uşuraţi. A fost 0-0 la pauză, pentru ca, în minutul 52, Alex Teixeira să puncteze pentru Şahtior. Iar atunci când Luiz Adriano a majorat scorul pentru ucraineni, cu cinci minute înainte de final, cu siguranţă, cei de la Şahtior s-au văzut cu sacii în căruţă.

S-a dovedit a fi însă o mare greşeală din partea elevilor lui Mircea Lucescu. Columbianul Jackson Martinez a marcat din penalty (89), apoi a egalat în cel de al patrulea minut al prelungirilor, făcându-l pe „Il Luce“ să se ia cu mâinile de cap. S-a terminat 2-2, iar Şahtior poate regreta la finalul fazei grupelor modul superficial în care a tratat ultimele minute ale jocului cu FC Porto.

Vezi AICI imagini de la toate meciurile de ieri din Liga Campionilor, inclusiv de la Şahtior - FC Porto!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net