Vaslui, ultimul deces confirmat

Ultima actualizare:

    Vasluienii rămân  doar cu amintirea  meciurilor din  prima ligăFoto: Mediafax
Vasluienii rămân doar cu amintirea meciurilor din prima ligăFoto: Mediafax

Ştim că e criză peste tot în lume, dar ca în fotbalul românesc parcă nu e nicăieri. În fiecare an avem câte un nume important care dispare şi pe care îl înlocuim cu un brand sătesc. Aşa s-a întâmplat şi în acest sezon.

FC Vaslui a trăit vremuri de glorie sub patronatul lui Adrian Porumboiu. În 2005 a promovat pe prima scenă a ţării, iar în patru ani a devenit o forţă de temut. În sezonul 2008-2009 debuta deja în Europa, cu un meci de Intertoto, împotriva lui Neftchi Baku. 

În 2009-2010 şi 2010-2011 doar AEK Atena, respectiv Lille au oprit-o, de fiecare dată în play-off, din drumul spre grupele Ligii Europa. În 2012 a fost vicecampioana României şi a jucat tur trei preliminar de Liga Campionilor, cu Twente, dar a pierdut şi a mers, în premieră, în grupele Ligii Europa. 

Un an mai târziu, Fenerbahce o elimina din aceeaşi fază a preliminariilor Ligii Campionilor, iar Inter din play off-ul Ligii Europa. Dubla cu italienii va rămâne probabil ultima în Europa pentru FC Vaslui, care a devenit istorie. Cel poreclit „agricultorul” şi-a luat mâna anul trecut de pe echipă, care, deşi a încheiat sezonul pe locul cinci, n-a solicitat licenţa pentru Liga I, iar zilele trecute nu s-a înscris nici în Liga a II-a. Moldovenii sunt tranşanţi: urmează desfiinţarea şi ani de secetă de fotbal la Vaslui.

Unirea Urziceni a deschis drumul


    Foto: Mediafax
Foto: Mediafax

Cazul dramatic prin care trec moldovenii azi nu e decât un „deja vu” pentru microbistul român. În 2011, Unirea Urziceni era retrasă din campionat şi desfiinţată în timp record de către patronul Dumitru Bucşaru. Toate se întâmplau la doar doi ani după ce trupa din Bărăgan câştiga titlul şi prindea primăvara europeană după o grupă a Ligii Campionilor cu Sevilla, Stuttgart şi Glasgow Rangers.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lucian mandruta jpg
image
image
image
image
image
image
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net