Tamaş nu are loc la Dinamo: "Şi-a închis singur uşa în iarnă, când a ales Steaua!"

Ultima actualizare:

    Gabi Tamaşfoto: Click!
Gabi Tamaşfoto: Click!

Acţionarul dinamovist Ionuţ Negoiţă a declarat că Gabi Tamaş nu mai are ce să caute la roş-albi după ce fundaşul a ales să semneze cu rivala Steaua.

"Tamaş a avut ocazia să ajungă la Dinamo în iarnă, atunci când noi i-am făcut o ofertă foarte bună. El a ales la momentul respectiv Steaua, a fost alegerea lui şi am respectat-o iar astfel şi-a închis singur uşa la Dinamo", a afirmat Negoiţă pentru Mediafax.

"În altă oridine de idei, apreciez atitudinea lui Rădoi care a demonstrat că nu acceptă compromisuri de acest fel. Şi vreau să subliniez faptul că nici la Dinamo nu se acceptă sub nicio formă acte de indisciplină, indiferent de numele jucătorului", a mai spus acesta.

Impresarul Florin Manea s-a întâlnit ieri cu reprezentanţii clubului Steaua pentru rezilierea contractului jucătorului pe cale amiabilă. Tamaş nu a făcut parte din lot pentru partida cu Pandurii Târgu Jiu după ce nu s-a prezentat la un antrenament, cu o seară înainte având o escapadă bahică.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ebrahim Raisi FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Oleksandr Usyk si Tyson Fury (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
CFR Cluj Farul Constanta (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Servetelul acordului de transfer al lui Lionel Messi la FC Barcelona (EPA) jpg
FC Botosani CS Mioveni, Aldair (Sportpictures) jpg
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net