Ţălnar, al 11-lea antrenor sacrificat

Ultima actualizare:

    Cornel Talnar
Cornel Talnar

În campionatul românesc avem deja un prim „11” al antrenorilor rămaşi fără angajament. Ultimul în „lot” e Cornel Ţălnar, care a fost înlocuit pe banca Concordiei de către Adrian Falub. Formaţia de lângă Bucureşti e pe locul 12 în clasament, cu 14 puncte, având un bilanţ de doar trei victorii şi cinci remize. În acest caz, conducătorii au hotărât să-l schimbe pe „Ţânţarul” cu Falub, care a pregătit ultima oară un club din Emirate, pe Al Urooba.

Odată cu această mutare, Liga I a făcut o nouă victimă în rândul antrenorilor, după 18 etape fiind 11 inşi demişi. Iată „lista neagră”:  Vintilă, înlocuit la Voluntari de Stoican, care a fost apoi schimbat cu Mircea Rădulescu, „Riciu” fiind şi el dat afară pentru a-i face loc lui Mulţescu. A urmat Alexa, schimbat la Timişoara de Florin Marin, Selymeş, Eusebiu Tudor venind la Petrolul, care i-a lăsat apoi pe „lupi” în favoarea lui Stoichiţă. Baciu a plecat de la Chiajna, succesor fiind Ţălnar, Grozavu nu a mai stat la Botoşani, acolo unde Cornăţeanu a fost interimar până la venirea lui Pustai, iar la ASA, Miriuţă „i-a dat locul” lui Bergodi. 



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Minge Serie A (EPA) jpg
Kazuyoshi Miura, Facebook jpg
Romania nationala (Sportpictures) jpg
Simona Halep (Sportpictures) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
Sorana Cîrstea | FOTO Profimedia
Novak Djokovic (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net