Superofertă: 11 jucători cumpăraţi, zero euro cheltuiţi

Ultima actualizare:

    Juan Culio  a câștigat multe  trofee la CFR Cluj
Juan Culio a câștigat multe trofee la CFR Cluj

CFR Cluj are planuri pentru sezonul care va începe în mai puţin de două săptămâni. Ieşiţi din insolvenţă la sfârşitul lunii mai, ardelenii şi-au propus să câştige titlul şi să joace în Europa, iar pentru asta au făcut schimbări majore în lot. Au ”scăpat” de 13 jucători care nu mai intrau în planurile noului antrenor, Dan Petrescu, dar au şi adus. 11 fotbalişti au venit în Gruia în această vară, însă conturile clubului nu au sărăcit! Şefii clujenilor au cheltuit…fix zero euro pe transferuri!

Clujenii sunt recunoscuţi pentru priceperea în materie de transferuri. De cele mai multe ori aduc jucători - necunoscuţi pentru campionatul nostru - pe sume extrem de mici, pentru ca apoi să-i vândă şi să obţină profit. Pentru ei, perioada de mercato înseamnă afaceri de sute de mii sau, în anii în care echipa a avut rezultate, chiar milioane de euro.  După o perioadă cenuşie din punct de vedere financiar, în special, ardelenii de la CFR văd raze de lumină. Au ieşit din insolvenţă, au sprijin material puternic de la noul patron şi au dus o campanie de transferuri furtunoasă, începută cu aducerea pe banca tehnică a lui Dan Petrescu. Pentru a le face loc jucătorilor cu care cei din Gruia vor ataca titlul în noul sezon, ceferiştii au fost nevoiţi să se şi despartă de mulţi fotbalişti, aşa că s-a renunţat la 13 dintre cei care au făcut parte din lot anul trecut. Printre ei, nume ”grele”, ca Andrei Mureşan, Cristi Bud, Thiago Lopes, Dan Roman, Ionuţ Larie sau Liviu Antal.

”Vişiniii” n-au disperat, din contră! Şi-au făcut calculele atât de bine încât au reuşit performanţa să aducă 11 jucători în doar două săptămâni. Toţi gratis! Concret, şefii din Gruia au transferat o echipă întreagă fără a scoate un euro din buzunar. Cea mai nouă mutare a CFR o reprezintă revenirea lui Juan Culio, argentinianul decisiv pentru ardeleni în perioada cea mai fastă din istoria clubului. Ieri, clujenii au obţinut semnătura mijlocaşului sud-american de 33 de ani. Culio, ultima dată la spaniolii de la Mallorca, va juca următorii doi ani pentru echipa lui Dan Petrescu.

” E o revenire foarte importantă pentru noi. Culio e un jucător emblematic pentru istoria noastră. Toată lumea ştie că a dat două goluri cu Roma. L-am urmărit la Mallorca, are acelaşi spirit, dar acum are mai multă calitate. E un jucător viu, are foame de trofee”, a epxlicat Iuliu Mureşan, preşedintele de la CFR Cluj.

Răzvan Zamfir a revenit în forţă

simeon stalpnicul png

Clujenii şi-au schimbat radical şi organigrama clubului în această vară. A rămas preşedintele  Iuliu Mureşan, însă are colaboratori noi. Răzvan Zamfir, omul de care s-au legat transferurile importante din perioada în care CFR juca în Liga Campionilor, a revenit în Gruia, după ce a terminat contractul cu italienii de la Bari. Din staff  mai fac parte Bogdan Mara – director sportiv al vişiniilor, şi fostul atacant Marius Bilaşco – cel care se va ocupa de partea de scouting. Ultimii doi i-au fost elevi lui Dan Petrescu la Unirea Urziceni.

Jucătorii achiziţionaţi de CFR în această vară

Juan Culio    mijloşcaş    Mallorca

  • Ovidiu Hoban    mijlocaş    Hapoel Beer Sheva
  • Paulo Vinicius    fundaş central     Apollon Limassol
  • Urko Vera    atacant    CD Mirandes
  • Srdjan Luchin    fundaş central     Levski Sofia
  • Yasin Hamed    mijlocaş    Padurii Tg.Jiu
  • Pelayo    mijlocaş    Elche
  • Alexandru Vlad    fundaş lateral    Dnipro
  • Sasa Balic    fundaş central     FK Sarajevo
  • Jeremy Bokila    atacant    Akhisarspor
  • Marius Coman    atacant    Academica Clinceni
  • Szilard Veres    mijlocaş    Gyirmot

(revenit după terminarea împrumutului)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net