Suntem sub Malta și Gibraltar în Europa

Ultima actualizare:

    Fotbaliștii de la  Viitorul au fost  umiliți de belgienii  de la Gent
Fotbaliștii de la Viitorul au fost umiliți de belgienii de la Gent

Liga 1 e plină de probleme financiare de ani buni, dar câteva echipe au mai reușit totuși niște miracole care, măcar statistic, au ținut-o în campionatele respectabile de pe continent. Stagiunea în curs e însă una catastrofală până în aceste moment, țări de mâna a treia având cifre mai bune decât noi.

Cinci echipe românești au pornit la drum european în această vară, dar CSMS Iași, Pandurii Târgu Jiu și Viitorul au fost eliminate încă din primul tur, fără să câștige vreun meci. Steaua și Astra au capotat și ele în Liga Campionilor, dar cu ceva noroc au prins grupele Ligii Europa. Nici aici nu e simplu însă, campioana și vicecampioana obținând un singur egal după patru jocuri, cel al Stelei cu Villareal.

Astfel, în clasamentul coeficienților pe sezonul actual avem 1,100 puncte, mai puține decât media celor din Liechtenstein (2.500 puncte), Gibraltar (1.500 puncte) sau Malta (1.250 puncte). Explicația este că tot ce adună Steaua și Astra în acest sezon se împarte la 5, numărul echipelor cu care am început stagiunea, iar asta ne va nenoroci. Sigur, țările mici enumerate mai sus au rămas și ele fără echipe, dar tot ce au acumulat în preliminarii s-a împărțit la mai puține echipe cu care au luat startul. Pe sezonul actual doar San Marino, Andorra, Ţara Galilor, Lituania, Irlanda de Nord, Luxembourg, Muntenegru, Bosnia, Albania, Moldova şi Islanda sunt sub noi în acest clasament al coeficienților. În tabelul pe ultimii cinci ani, cei care se iau în calcul pentru stabilirea numărului de echipe din cupele europene, suntem deocamdată pe locul 17 și dacă vom continua așa sunt șanse minime să intrăm în primele 15, pentru a avea din nou două cluburi în Liga Campionilor. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
spital judetean suceava
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net