Suntem de 38 de ori mai valoroşi ca adversarii

Ultima actualizare:

    Chiricheş va fi cel mai scump jucător de pe teren, duminică seară, la PloieştiFoto: Mediafax
Chiricheş va fi cel mai scump jucător de pe teren, duminică seară, la PloieştiFoto: Mediafax

Românii sunt favoriţi în duelul cu feroezii. Ca o comparaţie, doar Chiricheş costă de peste patru ori cât toţi elevii lui Olsen împreună.

Meciul de duminică ar trebui să ne consolideze poziţia de lider în grupa pentru preliminariile EURO 2016. Până acum ne-am mai întâlnit de patru ori cu insularii şi de fiecare dată i-am bătut, golaverajul fiind de 15-1. Cu toate acestea, Anghel Iordănescu e speriat după ce aceştia au învins surprinzător Grecia, 1-0. „Înainte când jucam cu ei, se spunea că întâlnim bucătari sau ospătari. Acum au 11 jucători care evoluează în străinătate, în ţări ca Danemarca, Scoţia şi Norvegia.

Valoarea se vede pe teren. Nu au o echipă care se predă din start”, a avertizat selecţionerul. „Va trebui să-i tratăm ca fiind Barcelona, nu Insulele Feroe pentru că nici noi nu suntem foarte mult peste. Ca să ajungem unde am fost cu ani în urmă trebuie să muncim, să fim modeşti şi să ne respectăm adversarul indiferent de nume”, a comentat şi Jean Vlădoiu, actual angajat FRF. Cifrele arată însă că oamenii de la naţională nu ar avea motive să fie îngrijoraţi. Ei au la dispoziţie fotbalişti de 65 de milioane de euro, iar rivalii vin cu jucători de 1,7 milioane, adică de 38 de ori mai slabi.

burleanu jpeg

Din echipa noastră fundaşul Vlad Chiricheş e cel mai apreciat de către siteurile de specialitate (transfermarkt.de) cu opt milioane de euro sau altfel spus apărătorul lui Tottenham face de peste patru ori mai mult ca întreaga echipă adversă.

În general, „tricolorii” de bază sunt oameni cotaţi la câteva milioane de euro, după Chiricheş, urmând Gardoş şi Maxim (ambii câte şase), Pantilimon (cinci) şi Keşeru (patru). Oricum, „Generalul” are la dispoziţie doar trei fotbalişti ce nu trec pragul „milionului”, faţă de Lars Olsen care deţine numai jucători de sute de mii de euro. Aşa arată top cinci al rivalilor: Gunnar Nielsen, Sonni Nattestad şi Brandur Olsen, câte 200.000 de euro, Viljornur Davidsen (150.000 de euro) şi Joan Edmundsson, cel care a înscris golul împotriva Greciei, 100.000 de euro. Interesant e că aceştia au colegi care sunt situaţi la nivelul valoric de 25.000 de euro şi ca o paralelă Chiricheş câştigă această sumă săptămânal.

Jucăm cu casa închisă

FRF a anunţat ieri că s-au vândut peste 12.000 de bilete pentru meciul cu feroezii şi că mai sunt în jur de 2.500 disponibile. În aceste condiţii, e clar că arena ploieşteană Ilie Oană se va umple până la refuz, capacitatea fiind de 15.500 de locuri. Meciul va fi primul al naţionalei disputat în provincie după 17 partide.

Federaţia a făcut rost de bani

FRF a semnat un contract de sponsorizare cu o instituţie bancară pe o perioadă de doi ani, existând posibilitatea prelungirii pentru încă două sezoane. Suma totală ce va intra în conturi va fi de 2,1 milioane de euro. “Nu mi-e frică de faptul că jucătorii vor prime mai mari. S-au negociat deja aceste lucruri”, a spus preşedintele Răzvan Burleanu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
David Popovici jpg
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net