Şumudică şi Rădoi, doar cu vorbe la război

Ultima actualizare:

    Astra şi Steaua  au oferit mereu  meciuri pline de  spectacol, dar  acum sunt două  echipe obosite
Astra şi Steaua au oferit mereu meciuri pline de spectacol, dar acum sunt două echipe obosite

Cele două pretendente la titlu ar fi preferat probabil să se întâlnească mai târziu pentru măsurarea forţelor. Sorţii le-au pus totuşi faţă în faţă în etapa a şasea, într-un start de sezon infernal, cu meciuri la trei zile distanţă, presărate de dueluri grele în cupele europene. Şi trebuie să se joace!

Marius Şumudică şi Mirel Rădoi fac haz de necaz, dar în sinea lor sunt plini de dileme. Ar fi indicat să menajeze câţiva titulari pentru disputele cu Alkmaar şi Rosenborg, de săptămâna viitoare, dar şi în campionat trebuie să ţină aproape de locurile fruntaşe. Până una alta, cei doi se iau la mişto, anticipând însă cu mult zgomot un meci de nimic.

“Steaua e favorită cu noi, Steaua e cea mai bună echipă, de fapt FCSB. FCSB e cea mai bună echipă a campionatului nostru, fără niciun fel de ironie. Sperăm să facem faţă programului încărcat pe toate fronturile. Menţin ce am spus înainte de startului sezonului. Dacă nu câştig nimic, măcar s-o chinui puţin pe Steaua”, a afirmat Marius Şumudică în stilul său caracteristic. Constantin Budescu îi ironizează şi el pe rivali, de care a fost impresionat doar pe “sticlă”.

“E un meci pe teren propriu şi vrem să câştigăm, pentru că n-am câştigat nici un meci acasă în acest sezon. Steaua e o echipă bună, din ce am văzut la televizor. O să avem un meci foarte dificil. Am văzut că şi-a luat atacant, a venit Tade. Poate că nu s-a adaptat, sperăm să ţină şi la meciul cu noi perioada lui de acomodare”, a afirmat golgheterul giurgiuvenilor.

Şumudică: «FCSB e cea mai bună echipă!»

De partea cealaltă, Mirel Rădoi îşi menţine aroganţa legitimată de statutul de antrenor al campioanei şi insistă că doar ghinionul o poate încurca pe Steaua, nu şi adversarul. “Am dovedit până acum că putem câştiga toate meciurile, dar vedeţi că nu sunt foarte uşoare, aşa cum s-a vehiculat înainte. Sper să avem mai multă şansă de această dată şi atunci vom lua toate punctele”, a declarat tehnicianul roş-albaştrilor. Acesta a fost completat pe acelaşi ton de Adi Popa, unul dintre titularii săi de diseară.

“Fiecare meci îl jucăm la victorie, acum nu depinde doar de noi, putem să avem ghinion, ca la meciul cu Dinamo sau ca la Belgrad şi să nu câştigăm. Mergem la Astra să câştigăm, după aceea ne vom gândi la meciul cu ASA şi la cel cu Rosenborg”, a afirmat mijlocaşul.

Programul Astrei

12 august: Steaua    (a)

16 august: Voluntari (d)

20 august: AZ Alkmaar (a)

22 august: Astra (a)

27 august: AZ Alkmaar (d)

29 august: Petrolul (d)

Programul Stelei

12 august: Astra (d)

15 august: ASA Tg. Mureş (a)

20 august: Rosenborg (a)

22 august: CSU Craiova (d)

27 august: Rosenborg (d)

29 august: Viitorul (a)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
lumină PNG
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Real Madrid (EPA) jpg
Sabrina Maneca Voinea (Facebook) jpg
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net