Şumudică: "Nu plătesc nimic din cei 150.000 din clauza mea! Dacă Astra vrea, mergem din memorii în memorii!"

Ultima actualizare:

    Tehnicianul spune că nu poate să-i sufere pe roş-albaştri de când era tânărFoto: Click!
Tehnicianul spune că nu poate să-i sufere pe roş-albaştri de când era tânărFoto: Click!

Marius Şumudică a declarat că oficialii clubului Gaziantepspor au fost prezenţi la meciul de pe Arena Naţională cu AS Roma şi a spus că "astralii" trebuie să-l lase să plece, din respect.

"A fost o seară frumoasă, magistrală, cu tot ceea ce s-a întâmplat. Când am luat campionatul a fost a opta minune a lumii, iar astăzi a fost a noua. Îmi felicit jucătorii, chiar sunt nişte eroi. Au muncit mult şi au produs bani, iar astăzi au făcut fericiţi o mână de oameni, 7-8.000, câţi au fost, şi pe mine mă mişcă lucrurile astea. Dar sincer am obosit şi am decis ca astăzi să fie ultimul meu meci la Astra. O spun cu părere de rău, chiar dacă va trebui să plătesc o compensaţie, după ce am adus 15 milioane de euro nu sunt dispus să o plătesc. Sunt în discuţii avansate cu Gaziantep încă din vară, i-am tot amânat. Îi respect pe cei din conducere, dar eu nu sunt o persoană respectată. E o zi şi frumoasă şi tristă, iar lacrimile lui Alibec de la sfârşit mi-au produs şi mie aceeaşi stare şi plângeam ca doi idioţi în loc să ne bucurăm. (...) Şi dacă e primăvara europeană care e problema? Trebuia să ţinem şapte jucători şi să luăm campionatul din nou. Dar noi am fost nevoiţi să vindem. Am tăcut până acum, dar asta este decizia mea. Gaziantep a venit la meci în această seară şi dacă ajung la un consens cu echipa mea şi din respect ar trebui să mă lase să plec o voi face", a spus Şumudică.

Marius Şumudică a precizat că poate va continua la Astra, dacă nu va găsi un club care să plătească 150.000 de euro, clauza prevăzută în contractul său cu Astra.

"Dacă nu îmi dau voie să plec, rămân în continuare, voi continua la Astra, dar veţi vedea un om care va sta pe bancă ca Lobanovski. Mi se spune că am câştigat o grămadă de bani la Astra. Păi i-am furat mă frate? I-am muncit, nu ţi-am băgat mâna în buzunar. Eu nu voi plăti nimic din cei 150.000 din clauza mea. Dacă vor, continuăm şi mergem din memorii în memorii. Cu patronul nu există dialog. Între mine şi dânsul, a fost prietenul meu şi l-am respectat, dar mă opresc aici. Ţin să îi felicit pe cei de la Plzen pentru abordare şi pe jucătorii mei, au fost excepţionali. Pentru mine vorbesc rezultatele, dar în momentul de faţă mi-a ajuns. Mi-a ajuns până aici, până peste cap. Sunt plin. Eu îmi doresc în momentul de faţă să ne oprim, dar poate voi continua dacă nu găsesc un club care să plătească 150.000 de euro. Mie mi-a ajuns, gata. Cum să dăm atâţia jucători rivalei să-i facem pe ei campioni? Eu nu pot fi fals, aici se încheie un ciclu", a adăugat el.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net