Steaua a uitat să dea gol

Ultima actualizare:

    Adi Popa a fost  cel mai periculos  stelist de pe teren
Adi Popa a fost cel mai periculos stelist de pe teren

Steaua lui Costel Gâlcă se confruntă cu o criză de eficacitate fără precedent în acest sezon. După 0-1 cu Rapid, campioana s-a dovedit impotentă şi în derby-ul de ieri de la Craiova, în ciuda faptului că echipa lui Gâlcă a jucat aproape o repriză întreagă în superioritate numerică.

Emil Săndoi, sărbătoritul zilei. Lovitura de începere a partidei a fost dată în mod simbolic de către unul dintre cei doi antrenori ai oltenilor, Emil Săndoi. Motivul? Tehnicianul Craiovei a împlinit chiar ieri frumoasa vârstă de 50 de ani.

Renegatul Prepeliţă, pus căpitan. La Steaua, banderola a fost purtată de mijlocaşul Andrei Prepeliţă, jucător care în urmă cu câteva zile era exclus din lot din cauza faptului că nu şi-a prelungit contractul cu echipa din Ghencea. Un alt pedepsit, portarul Arlauskis, a făcut şi el deplasarea la Craiova, dar a rămas pe banca de rezerve.

Steaua, părăsită de fani. Pentru prima dată în acest sezon, roş-albaştrii au jucat fără sprijin din tribune. Galeria Stelei îşi continuă astfel războiul cu conducerea clubului provocat de schimbarea siglei şi numelui echipei.

Brandan a jucat „pe invers”. Fostul jucător al Stelei a căutat cu tot dinadinsul să plece mai repede la vestiare. În prima repriză, argentinianul Craiovei a fost iertat de arbitrul Marius Avram la o tragere în careu care se putea solda şi cu un penalty pentru Steaua. Până la urmă, Brandan a văzut „roşu” în startul reprizei secunde în urma unui fault stupid la mijlocul terenului.   

Adi Popa, ratări uriaşe. Cele mai mari ocazii de gol ale meciului, una pe repriză, i-au aparţinut mijlocaşului stelist. Mai întâi, Popa a trimis mingea pe lângă Bălgrădean, dar şi pe lângă poartă. Apoi, a preluat în careu, dar şutul său din poziţie favorabilă, cu vârful bocancului, n-a găsit spaţiul porţii. Meciul s-a încheiat cu un asalt al roş-albaştrilor şi cu Ţucudean cerşind un penalty.

Tamaş a debutat ca mijlocaş

În minutul 80 al întâlnirii de la Craiova, în disperare de cauză, Costel Gâlcă a ales să facă o schimbare ciudată. Astfel, în locul atacantului Raul Rusescu a intrat un fundaş, Gabi Tamaş, o modificare atipică în condiţiile în care Steaua juca în superioritate numerică şi avea nevoie de oameni ofensivi pentru a forţa marcarea unui gol. Tamaş n-a jucat însă pe linia de fund a roş-albaştrilor, aşa cum ne-am fi aşteptat.

“L-am băgat la mijlocul terenului. Aveam nevoie de un om înalt în careul lor”, şi-a explicat Costel Gâlcă decizia. În ceea ce-l priveşte pe Tamaş, internaţionalul de 31 de ani a revenit astfel în Liga I după o pauză de patru ani şi câteva luni. El nu mai jucase în campionatul românesc din decembrie 2010, de la un meci al lui Dinamo cu FC Vaslui. De atunci au trecut fix 1904 zile.

Oltenii au vopsit terenul!

Oficialii Craiovei au apelat la o soluţie ingenioasă pentru a acoperi zonele lipsite de iarbă de pe stadionul „Extensiv”. Derby-ul Craiova – Steaua a fost influenţat de starea proastă a gazonului de pe arena „Extensiv”, acolo unde nu se mai jucase fotbal de prima ligă de şapte ani. Pentru că în unele zone ale terenului iarba lipsea cu desăvârşire, organizatorii din Bănie au încercat să păcălească realitatea.

Astfel, respectivele porţiuni au fost vopsite cu verde, însă trucul oltenilor se putea observa cu ochiul liber. La final, Costel Gâlcă a acuzat lipsa unor condiţii normale de joc pentru acest nivel. „Terenul ne-a dezavantajat. S-a văzut acest lucru în multe faze decisive”, a declarat antrenorul Stelei, gândindu-se probabil la ocaziile mari ale lui Adi Popa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net