Steaua şi Craiova sunt vecine de cantonament

Ultima actualizare:

    Steaua si Craiova ar putea fi adversare şi în AustriaFoto: Mediafax
Steaua si Craiova ar putea fi adversare şi în AustriaFoto: Mediafax

Austria a rămas destinaţia preferată de echipele româneşti pentru cantonamentele de vară, dar două dintre candidatele la titlu se vor înghesui în munţi din zona Tirolului.

Steaua şi CS U Craiova vor fi în acelaşi timp în centrul ţării, iar băieţii lui Mirel Rădoi pot da nas în nas cu cei ai lui Sorin Cîrţu în cafenelele din Salzburg. Oltenii sunt deja cantonaţi de vineri în Fugen, pe Valea Zillertal, şi vor sta acolo timp de două săptămâni, la un resort de patru stele al grupului Alpina. Steliştii ajung mâine în Austria, şi vor fi cazaţi la 60 de kilometri sud de Salzburg, în staţiunea cu nume greu de pronunţat, Werfenweng. Şi stabilimentul lor, Travel Charme Bergresort, e unul de lux şi dispune de toate facilităţile de antrenament, refacere şi recreere. Ambele echipe vor disputa o serie de meciuri amicale, Craiova urmând să joace de cinci ori, iar Steaua de patru ori. Ambele vor intra prima dată pe gazon miercuri, Tănase şi compania urmând să evolueze împotriva austriecilor din liga secundă, Austria Klagenfurt, iar CS U împotriva campioanei Albaniei, Skanderbeu Korce. Pentru olteni urmează apoi jocuri cu Vaduz, prima ligă din Elveţia, Kukesi, vicecampioana Albaniei, Ludogoreţ Razgrad, campioana Bulgariei şi Dinamo Kiev, campioana Ucrainei. Steaua urmează în schimb să mai joace alte trei amicale tari, cu Legia Varşovia, vicecampioana Poloniei, Rubin Kazan, locul 5 din Rusia şi Qarabagh, campioana din Azerbaidjan. Ambele echipe se vor întoarce în ţară în jur de 4 iulie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Servetelul acordului de transfer al lui Lionel Messi la FC Barcelona (EPA) jpg
FC Botosani CS Mioveni, Aldair (Sportpictures) jpg
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Halep jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net