Steaua, eliminată din Liga Europa

Ultima actualizare:

    Portarul Nita nu s-a putut opune infrangerii SteleiFoto: AFP
Portarul Nita nu s-a putut opune infrangerii SteleiFoto: AFP

Visul european s-a încheiat pentru Steaua. Echipa noastră a fost învinsă cu scorul de 2-1 de Villarreal, ratând calificarea în 16-imile de finală ale Ligii Europei.

Bucureştenii aveau nevoie de o victorie sau de un rezultat de egalitate, de la 2-2 în sus. Din păcate pentru ei, au început la fel de slab ca întotdeauna meciul şi, în fotbalul actual, cu o singură repriză nu se poate obţine o calificare. Spaniolii de la Villarreal au accelerat atât cât a fost cazul, au profitat de ocaziile avute şi în rest au aşteptat să treacă minutele, iar arbitrul de centru să fluiere finalul. Golul Stelei a fost marcat de un viitor fost jucător, Achim, cel de care Gigi Becali vrea să scape în iarnă, dar care a ţinut treze speranţele din minutul 55, când a egalat. Numai că în loc de golul al doilea al românilor a venit mai întâi cartonaşul roşu văzut de Tamaş, în minutul 79, după care a doua reuşită a ibericilor. Golul a fost înscris de Trigueros, în minutul 88. Acesta a adus victoria, după ce Sansone deschisese scorul în minutul 15. În cel de-al doilea meci din grupă, Osmanlispor a învins cu 2-0 pe FC Zurich, calificându-se de pe primul loc în „primăvară”.

Înfrângerea a fost urmată de o tiradă a patronului echipei, Gigi Becali, care şi-a vărsat, ca de obicei, năduful asupra jucătorilor: „Jucătorii în care aveam mare bază nu au fost, nu e Steaua care trebuie să fie. De Amorim n-a jucat nimic, Boldrin la fel, Pintilii, în care îmi puneam mare speranţă, n-a confirmat. Pintilii a pierdut toate mingile din zona lui, a dat numai pase greşite. Lui Golubovic parcă îi e frică de minge. El deviază numai ca să scape repede de minge. N-ai ce să faci. Reghecampf avea de ales între Tudorie şi Golubovic. Eu i-am anunţat pe jucătorii care vor pleca în iarnă. Nu sunt supărat pe Tamaş, nu pleacă el”, a declarat patronul echipei la Sport.ro.

La rândul său, antrenorul Laurenţiu Reghecampf, care a ratat unul dintre marile obiective stabilite de Gigi Becali, era dezamăgit. „Cred că am făcut un joc destul de bun, am marcat un gol, dar trebuia să mai marcăm. Cred că toţi băieţii au muncit foarte mult, au alergat, sunt mulţumit de ei”, a declarat Reghecampf la Sport.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net