Spre Ligă cu frica-n sân

Ultima actualizare:

    Foto: Răzvan Păsărică
Foto: Răzvan Păsărică

Dubla de calificare în play-off-ul Ligii contra campioanei Kazahstanului s-a transformat într-o aventură în necunoscut pentru Steaua. În ultimele zile, roş-albaştrii au emis câteva semnale de frică, semn că întâlnirile cu Aktobe, în special cea de astăzi (ora 18.00, în direct la DigiSport) din deplasare, nu vor fi deloc uşoare.

Terenul prost. La fel ca în turul precedent, când au jucat în Norvegia pe un gazon sintetic, steliştii au motive de îngrijorare privind suprafaţa de joc. „Ştim că au un teren mic şi denivelat. Va fi o problemă”, au recunoscut oficialii din Ghencea, în frunte cu Gâlcă. În mod normal, dimensiunile reduse ale terenului dezavantajează echipa mai tehnică.

Infernul din tribune. La fiecare meci din cupele europene, suporterii lui Aktobe iau cu asalt stadionul „Central”, a cărui capacitate e de 13.000 de locuri, creând o atmosferă ostilă pentru orice adversar. Fanii reprezintă un sprijin enorm pentru campioana Kazahstanului, care în perioada 2004-2009 (mai exact 1.790 de zile) n-a pierdut nici un meci acasă în toate competiţiile. Din 19 întâlniri europene pe teren propriu, Aktobe a cedat doar trei, cu Werder Bremen, Genk şi Dinamo Kiev.

Drumul obositor şi periculos. „Doamne-ajută!” au fost cuvintele de ordine în delegaţia stelistă pe parcursul călătoriei de cinci ore spre Kazahstan, ocolind spaţiul aerian al Ucrainei. Latovlevici şi compania au recunoscut deschis faptul că se tem de o catastrofă de genul celei petrecute recent cu avionul Malaysia Airlines. Dacă la dus totul a fost în ordine, steliştii se gândesc mai mult ca sigur şi la drumul de întoarcere, unul la fel de periculos.

Kazahii, periculoşi în atac. Cu privire strict la echipa adversă, Gâlcă a lăsat de înţeles că Steaua se va confrunta cu nişte atacanţi tehnici şi imprevizibili. „Sunt foarte buni”, a insistat Gâlcă, atrăgând atenţia asupra numerelor 9 (Pizzelli, un armean născut în Brazilia) şi 10 (coordonatorul Hairulin). Pe lângă ei, Aktobe mai are în atac un brazilian cu golul în sânge, Danilo, şi un ucrainean, Antonov, care anul trecut a impresionat la Cernomoreţ Odesa.   

Apărarea Stelei, în piuneze. Dacă Steaua avea la dispoziţie defensiva standard, atunci suporterii roş-albaştrilor ar fi stat mult mai liniştiţi. Stâlpul apărării, Gardoş, este însă în continuare indisponibil, iar Varela şi Szukala s-au confruntat şi ei în ultima vreme cu probleme fizice. Varela a fost chiar la un pas să nu facă deplasarea. „Zilele trecute i s-a făcut rău şi l-am dus de urgenţă la Spitalul Militar. Ne-am speriat pentru că nu ştiam ce are”, a povestit Helmuth Duckadam, preşedintele de onoare al roş-albaştrilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net