Selecţionerul Argentinei, umilit în direct de o vedetă. «Am aruncat cu apă pe el pentru că era tensionat»

Ultima actualizare:

    Camerele care au transmis meciul au surprins gestul lui Lavezzi în faţa lui Sabella
Camerele care au transmis meciul au surprins gestul lui Lavezzi în faţa lui Sabella

E greu să fii antrenorul unor vedete, iar când conduci de pe bancă Argentina, lucrurile se complică şi mai mult. Unii jucători pot să mai exagereze, alţii să fie neserioşi sau pur şi simplu nesimţiţi. Cu un astfel de specimen s-a întâlnit şi Alejandro Sabella, antrenorul Argentinei.

În meciul cu Nigeria, câştigat 3-2 de Messi şi compania, Sabella a fost udat cu apă şi umilit în direct de către Ezequiel Lavezzi, starul lui Paris Saint Germain. Sabella n-a avut o reacţie în public, iar jucătorul a dat-o pe glumă pînă la urmă. "L-am udat pentru că era prea tensionat şi am vrut să-l mai destin puţin", a spus acesta.

Vezi detalii despre subiect, precum şi un video cu incidentul pe Dolce Sport!

Dacă eşti pasionat de fotbal, acum ai şansa de a câştiga o tabletă şi alte zeci de premii! Intră pe secţiuea dedicată Campionatului Mondial de pe dolce-sport.ro şi participă la concurs. AICI aveţi link catre concursul cu întrebări din istoria Mondialelor de fotbal.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
Andres Sfait (Facebook) jpg
Ovidiu Ionescu si Bernadette Szőcs (Facebook) jpg
CSU Craiova FCSB (Sportpictures) jpg
Universitatea Cluj Dinamo (Sportpictures) jpg
Parma (Facebook) jpg
CFR Cluj Rapid (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Real Madrid (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net