Sacrifică meciul cu Ceahlăul pentru Ligă

Ultima actualizare:

    Rezervă de obiecei, Gabi Iancu va juca titular contra CeahlăuluiFoto: Mediafax
Rezervă de obiecei, Gabi Iancu va juca titular contra CeahlăuluiFoto: Mediafax

Roş-albaştrii au punctaj maxim în Liga I după primele patru etape, dar nu ţin morţiş ca acest lucru să se păstreze şi după a cincea.

Ceahlăul vine azi în Ghencea disperată după puncte, iar Costel Gâlcă e pe cale să li le faciliteze. Nu gratuit, ci strategic. Keşeru şi compania ştiu că 1-0 nu e un scor liniştitor şi că nu se pot duce la Sofia în plimbare. Cu Chipciu suspendat şi Tănase incert după problema la inghinali, steliştii nu-şi mai permit alte pierderi. Astfel, antrenorul Stelei a luat o decizie radicală: alcătuirea unei echipe de rezerve la partida de campionat, cu riscul de a n-o câştiga.

Şi totul are logică. O calificare în grupele Ligii ar aduce pentru Steaua un venit de aproximativ 20 de milioane de euro, în timp ce campionatul e abia la început şi eventualele puncte pierdute pot fi recuperate fără probleme. Asta mai ales că Petrolul şi Astra, aflate acum în spatele Stelei, n-o pot decât maximum egala în clasament, cazul giurgiuvenilor, sau întrece cu un singur punct, cazul prahovenilor. Singurul titular cert că va apărea din start cu Ceahlăul este Chipciu, cel care e suspendat oricum pentru returul cu Ludogoreţ şi va merge în Bulgaria doar ca turist.

image
image
image
image
image
image
Andrei Borza (Sportpictures) jpg
Romeo Lavia (EPA) jpg
Edi Iordanescu, Carlo Ancelotti, Anghel Iordanescu (Facebook) jpg
Novak Djokovici în semifinala masculină de la Australian Open. FOTO EPA-EFE
Nationala Ucrainei s a calificat la EURO2024 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania 2 (EPA) jpg
Amical Columbia Romania (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net