S-a răzbunat pe steliştii care l-au refuzat

Ultima actualizare:

    Vulicevic a marcat  primul gol din 2015 tocmai în poarta  Stelei, la Bucureşti
Vulicevic a marcat primul gol din 2015 tocmai în poarta Stelei, la Bucureşti

Miroslav Vulicevic a marcat primul său gol de când e la trupa din Belgrad în faţa formaţiei lui Rădoi. Ironia este că dorea, fără mari pretenţii financiare, să vină la români în iarna lui 2013. Vulicevic, în vârstă de 30 de ani, a fost la un pas de Steaua.

În urmă cu doi ani şi jumătate s-a tratat transferul său, dar MM Stoica, şeful trupei din Ghencea la aceea vreme, a preferat jucători sud-americani. Apărătorul dreapta a înclinat în mare parte soarta calificării în favoarea celor de la Partizan Belgrad, prin reuşita de la Bucureşti, 1-1, din prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor. Iată detalii neştiute din cariera sârbului.

A vrut la Steaua. În iarna lui 2013 a fost propus la roş-albaştri, iar managerul MM Stoica a discutat cu patronul-interlop al celor de la Vojvodina Novi Sad, Ratko Buturovic, clubul lui Miroslav în acel timp. Era titular, jucase la naţională, dorea o experienţă la o formaţie din străinătate şi nu dorea bani mulţi. Totuşi, MM nu le-a mai dat niciun semn sârbilor şi a adus un brazilian în probe. După un an fundaşul a ajuns gratis la Partizan.Primul său gol la Partizan: în poarta Stelei. Deşi e de un an şi jumătate la echipa din Belgrad el nu punctase niciodată. Prima victimă a fost echipa lui Rădoi, golul de săptămâna trecută fiind aproape cât o calificare.Soţia i-a prezis că marchează. După ce a înscris pe Arena Naţională, sârbul a “trimis inimioare” către camerele tv. “Înaintea meciului m-a sunat soţia şi mi-a zis că o să dau gol. I-am spus că nu am mai înscris de un an. Am fost şi mult timp accidentat... Când mingea a intrat în poartă, am vrut să le arăt că le iubesc, pe ea şi fete...”, a spus acesta.E “impresarul” colegilor de cameră. Interesant e că jucătorii lui Partizan se “luptă” să stea cu el în cameră, superstiţia fiind că în curând vor fi transferaţi în străinătate. “E cea mai scumpă cameră. E o listă pe care toţi trec o sumă pentru a fi colegii mei. A fost Skuletic, care a plecat la Lokomotiv Moscova, apoi Ilic, care a ajuns la Astana şi acum e Oumarou. Îi cer procent când se transferă”, a spus amuzat Vulicevic.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
florin piersic facebook jpg
image
image
image
image
image
image
profimedia 0871124364 jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Jose Mourinho (EPA) jpg
Real Madrid (EPA) jpg
Andy Murray (EPA) jpg
Gloria Buzau Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Andres Sfait (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net