Reghecampf s-a luat iar de Iordănescu

Ultima actualizare:

Staff-ul tehnic al echipei naţionale a gândit un program de pregătire laborios pre-Euro 2016, menit să lărgească baza de selecţie pentru acest turneu final. Totuşi, nu toată lumea e de acord cu ce s-a decis la Casa Fotbalului, iar cei mai gălăgioşi sunt tot steliştii.

Laurenţiu Reghecampf, antrenorul echipei din campionatul intern care va da cei mai mulţi jucători naţionalei, e total nemulţumit de cantonamentul din perioada 25 ianuarie – 6 februarie. La Belek, Steaua va trebui să-şi lase la lot greii chiar în buza startului play off-ului şi tehnicianul campioanei spune că el ar fi procedat altfel.

“Eu n-aș face cantonament. Aș merge și aș urmări jucătorii la echipele de club și aș vorbi cu antrenorii de acolo. În plus, e o discrepanţă la nivelul pregătirii, pentru că nu toţi jucătorii vor fi în acelaşi stadiu. Trebuie să facem un plan gândit bine. Noi deja am intrat în etapa a doua, am început să lucrăm și cu mingea, iar alţii nu. Dar asta nu înseamnă că ce face domnul Iordănescu e rău”, a afirmat Reghecampf.

Nu e însă pentru prima dată când stelistul se ia de „Tata Puiu”. Şi în timpul ultimului mandat în Ghencea, Reghe şi „Generalul” s-au contrat pe tema selecţiei. O dată a fost vorba că Iordănescu a chemat la lot prea puţini stelişti, iar a doua oară pentru că a organizat o acţiune la naţională în afara calendarului FIFA şi a chemat prea mulţi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Turmă de zimbri Romania. FOTO The Guardian
image
image
image
image
image
image
Corvinul Hunedoara, castigatoarea Cupei Romaniei (Sportpictures) jpg
Gica Hagi 1 1280x720 jpg
Ianis Hagi (EPA) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Radu Dragusin (EPA) jpg
Darya Klishina jpg
Simona Halep ronald garros 2022 jpg
concurs slam dunk streetball jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net