Pustai: "Steaua trece printr-o perioadă grea"

Cristi Pustai are o singură înfrângere în faţa Stelei în cele nouă meciuri jucate în ultimele cinci sezoane. Acum, antrenorul Botoşaniului vrea să învingă din nou, mai ales că adversarii sunt într-o formă slabă şi mulţi dintre oamenii de bază sunt accidentaţi.
"Cu Steaua trebuie să blocăm verticalizările în funcţie de ce echipă va alinia. În general trebuie să te închizi foarte bine când joci cu o asemenea echipă şi să ataci pe contraatac sau să faci un presing agresiv, dar nu o poţi face tot timpul jocului pentru că au jucători cu valoare individuală şi care pot să producă un dezechilibru. Să sperăm că în această deplasare vom arăta mai multă agresivitate, în sensul bun al cuvântului, înspre poarta adversă şi o posesie mai bună. Avem sincope. Trebuie să eliminăm aceste fluctuaţii şi să fim o echipă mai hotărâtă pentru a lua punct sau puncte. Trec etapele şi ne trebuie puncte", a declarat Pustai.
"Oricând un meci cu Steaua reprezintă pentru celelalte echipe un meci important, un meci în care pe lângă punctele puse în joc mai sunt şi orgoliile. Sunt convins că la Bucureşti ne vom bate pentru orice minge şi pentru punctele puse în joc.
Şi Steaua trece printr-o perioadă grea şi din acest punct de vedere este important şi pentru ei. La Steaua, ca şi la toate echipele din România, dacă ai câteva meciuri mai slabe se vorbeşte de schimbare. Nu este prima dată când se întâmplă în ţară", a mai spus acesta.
Meciul Steaua - FC Botoşani va fi duminică, ora 20.30.

































