«Pufosul» Mutu

Ultima actualizare:

    Adrian Mutu are câteva  kilograme în plus,  iar “șunculițele” se văd  sub tricoul mulat
Adrian Mutu are câteva kilograme în plus, iar “șunculițele” se văd sub tricoul mulat

Adi Mutu are la dispoziţie mai puţin de două săptămâni pentru a ajunge la forma fizică optimă, trupa din Tg. Mureş urmând a evolua contra Pandurilor în primul meci oficial din 2016.

“Vârful” de 37 de ani este, de la jumătatea lunii, jucătorul celor de la ASA Târgu Mureş. Aici are ca scop să devină golgheter şi la vară să primească convocarea pentru Euro. Însă până atunci are nevoie să redevină “Briliant” şi-n primul rând are de lucrat asupra condiţiei fizice. Inactivitatea din ultimele luni, el despărţindu-se de indienii de la Pune în noiembrie, şi-a pus amprenta asupra fizicului. “E rotund, cred că are zece kilograme în plus. Are fălci ca ale mele”, a comentat Dumitru Dragomir, noul preşedinte al Voluntariului, iar antrenorul Grigoraş, cel care-l are pe Mutu sub comandă, a confirmat şi el problemele elevului său. Dar, treptat, de la data de 18 ianuarie, de când e în cantonament, fotbalistul s-a pus pe slăbit. Efectuează toate exerciţiile fizice fără să se plângă, deşi timpii realizaţi nu mai sunt aceiaşi ca-n tinereţe, şi are un regim echilibrat atât din punct de vedere la dietei cât şi al odihnei. A şi bifat o oră pe terenul de joc, în amicalul cu polonezii de la Pogon Szczecin, şi a avut o evoluţie apreciată, chiar dacă încă tricoul a făcut multe curbe, în special în zona burţii. “E conştient că vine după o perioadă de inactivitate şi că trebuie să mai dea nişte kilograme jos. Oricum, el ţine un regim personal, nici nu trebuie să-i zică doctorul ce să mănânce. Îşi face singur programul şi ştie că pentru a ajunge la Euro, aşa cum îşi doreşte, trebuie să facă sacrificii imense”, a confirmat şi tehnicianul. Cert e că până la data de 4 februarie, când se încheie stagiul, el vrea să  scape de “colăcei”, iar la 12 februarie îşi doreşte să fie titular în meciul ce va “deschide” campionatul, ASA urmând să întâlnească Pandurii.

Bobar, noul director sportiv

Mureşenii au de ieri un nou director sportiv, ce se va ocupa şi de departamentul marketing, în persoana lui Cristi Bobar. Oficialul de 32 de ani a mai ocupat funcţii asemănătoare la Reşiţa sau Dinamo, de la roş-albi fiind demis în iarna trecută. Bobar a fost timp de patru ani membru în Comitetul Executiv al FRF, iar acum la ASA va colabora cu preşedintele executiv Bogdan Mara.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Halep jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
Corvinul Hunedoara, castigatoarea Cupei Romaniei (Sportpictures) jpg
Gica Hagi 1 1280x720 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net