Petrecăreţii de la tineret şi-au cerut scuze public!

Ultima actualizare:

    Alin Dudea, Ionuţ Nedelcearu şi Patrick Petrefoto: fcdinamo.ro
Alin Dudea, Ionuţ Nedelcearu şi Patrick Petrefoto: fcdinamo.ro

Jucătorii dinamovişti Ionuţ Nedelcearu, Alin Dudea, Patrick Petre şi Vlad Olteanu, ultimul împrumutat la Sepsi Sfântu Gheorghe, au servit alcool la o acţiune oficială a naţionalei de tineret şi au fost excluşi din lot. Ei au fost amendaţi de club şi trimişi la echipa secundă.

"Vreau să le transmit tuturor suporterilor naţionalei şi ai lui Dinamo că atât eu cât şi colegii mei regretăm incidentul petrecut zilele trecute. Ne cerem scuze faţă de antrenori, colegi, familie şi susţinători. Am greşit, dar promitem că nu se va mai repeta niciodată. Suntem conştienţi de şansa pe care o avem, de faptul că suntem jucătorii lui Dinamo şi nu se poate face aşa ceva la un asemenea nivel, dar oricine mai greşeşte la 20 de ani. Vom accepta orice sancţiune şi vom face totul pentru a reveni în lotul primei echipe şi pentru a fi iar în vederile naţionalei. Mulţumim", a spus Nedelcearu pentru siteul clubului Dinamo.

Înscrie-te în StarManager, fă-ți echipă și antrenează stelele fotbalului european din Liga Campionilor. Poți câștiga premii de etapă sau unul din marile premii puse în joc la finalul competiției!

image
image
image
image
image
image
PAOK Brugge (EPA) jpg
Otelul Galati Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Maria Herranz jpg
Vlad Covaliu (Facebook) jpg
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net