Pe Astra o vede toată Europa

Ultima actualizare:

    Astra a tercut de West Ham, dar fanii nu sunt interesaţi. N-au fost nici când s-a câştigat campionatul, astfel că nu e o surprizăFoto Click!
Astra a tercut de West Ham, dar fanii nu sunt interesaţi. N-au fost nici când s-a câştigat campionatul, astfel că nu e o surprizăFoto Click!

Niciun post românesc nu s-a arătat interesat de transmisia meciului West Ham - Astra, joc ce poate trimite formaţia giurgiuveană în grupele Ligii Europa, dar un canal internaţional a cumpărat drepturile.

Eurosport a anunţat pe site-ul oficial că va televiza, joi (ora 21.45), partida West Ham United – Astra Giurgiu din play-off-ul Ligii Europa. Astfel, în premieră, Eurosport va transmite meciul unei echipe româneşti în cupele europene. Prima manşă din „dubla“ Astra – West Ham s-a încheiat egal, scor 1-1, la Giurgiu.

Oricum, meciul se anunţă interesant, englezii urmând să alinieze cea mai puternică formaţie a lor, iar în tribune vor fi 57.000 de fani.

"Va fi destul de greu, pentru că, din ce am aflat, nu vor să schimbe foarte mult față de ultimul joc din campionat, ceea ce înseamnă că vor juca cu echipa cea mai bună. Vor să se califice", a spus Şumudică.

Echipe probabile:

West Ham United: Adrian - Byram, Reid, Collins, Antonio - Kouyate, Noble - Tore, Calleri, Valencia - Fletcher.

Astra Giurgiu: Silviu Lung Jr. - Vangjeli, Geraldo, Fabricio, J. Morais, Lovin, Săpunaru - Al. Ioniţă II, Takayuki, Teixeira - Alibec.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net