Oracol sexy la Copa America

Ultima actualizare:

Columbianca Angela Garcia e cea mai demnă urmaşă a caracatiţei Paul, cea care a făcut furori cu predicţiile sale la Cupa Mondială din 2010. Acum, la Copa America 2015, tentaculele au fost înlocuite de sânii unei frumoase sud-americance.

În ultimii ani, nu există turneu final major fără ca rezultatele meciurilor să fie anticipate de diverse „oracole”. După modelul caracatiţei Paul la Mondialul 2010, au apărut ulterior alte animale prezicătoare, cămilele, porcii sau broaştele ţestoase fiind puse să aleagă învingătoarele partidelor. 

La Copa America 2015, amatorilor de pariuri din întreaga lume le-a fost rezervată însă o imensă surpriză. Astfel, la o emisiune de televiziune din Venezuela, un model de origine columbiană, Angela Garcia, dă pronosticuri bazându-se în exclusivitate pe sâni. Cu steguleţele naţionalelor implicate agăţate de sfârcuri, Angela îşi agită sânii timp de câteva minute până când unul dintre steaguri pică, semn că formaţia respectivă va fi învinsă. 

Ca o noutate, există şi varianta egalului, în cazul în care ambele steguleţe rezistă pe sânii brunetei. Până acum, Angela a avut un succes enorm cu predicţiile sale, ea ghicind cinci din opt rezultate.

Caracatiţa Paul, cel  mai cunoscut oracol

Cel mai cunoscut oracol din fotbal e Caracatiţa Paul. Aceasta trăia într-un acvariu din Germania şi a fost folosită în încercarea de a prezice rezultatele naţionalei Germaniei la Euro 2008 şi CM 2010. Caracatiţa trebuia să aleagă dintre două containere cu mâncare, unul cu steagul Germaniei şi altul cu echipa adversă. Ea a ales corect 5 meciuri ale Germaniei în 2008 şi 6 în 2010.

Angela a ghicit 5 din 8 rezultate

Meci    Predicţie

Chile – Ecuador    Victorie Chile – CORECT (2-0)

Mexic – Bolivia    Egal – CORECT (0-0)

Uruguay – Jamaica    Victorie Uruguay – CORECT (1-0)

Argentina – Paraguay    Victorie Argentina – GREŞIT (2-2)

Chile – Mexic    Victorie Chile – GREŞIT (3-3)

Brazilia – Peru    Victorie Brazilia – CORECT (2-1)

Chile – Bolivia    Victorie Chile – CORECT (5-0)

Mexic – Ecuador    Victorie Mexic – GREŞIT (1-2)

Şi-a botezat sânii «Teresa» şi «Ramona»

La fel ca Sânziana Buruiană, care şi-a botezat sânii „Sânzi” şi „Ana”, columbianca Angela Garcia se mândreşte cu „Teresa” şi „Ramona”. „Teresa e sânul drept şi are cea mai mare putere. Ambii sunt naturali”, a declarat cea care a pus pe jar naţionalele de la Copa America.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Radicalul Ebrahim Raisi
image
image
image
image
image
image
Neil Lennon (Facebook) jpg
Jurgen Klopp (EPA) jpg
PAOK Salonic (EPA) jpg
Oleksandr Usyk si Tyson Fury (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
CFR Cluj Farul Constanta (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Servetelul acordului de transfer al lui Lionel Messi la FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net