OFICIAL! Rapid are un nou patron!

Ultima actualizare:

    Valerii Moraru
Valerii Moraru

Valerii Moraru a devenit noul acţionar majoritar al Rapidului, având 75 la sută din procentele clubului. El va aduce peste două milioane de euro în visteria "vişiniilor".

"Am cumpărat 75 la sută din acţiunile clubului Rapid şi urmează alte negocieri pe care sper să le finalizăm până miercuri sau joi. Mulţumesc familiei, care m-a ajutat să-mi îndeplinesc acest vis. Ştiu că urmează o perioadă foarte grea, dar sunt convins că voi reuşi. Rapid este un brand mare, o echipă iubită, şi era păcat să dispară din fotbalul mare. Rapid are un potenţial foarte mare şi un viitor şi mai mare, cu noi sau fără noi", a spus Moraru.

Omul de afaceri basarabean Valerii Moraru a preluat 75 la sută dintre acţiunile deţinute de cei patru suporteri. Fanii primiseră 80 la sută din acţiuni de la Adrian Zamfir şi i-au cesionat lui Valerii Moraru 75 la sută.

"Am studiat situaţia financiară a clubului, ştim la ce ne-am angajat. Avem două contracte de împrumut, unul de 2,5 milioane de lei pentru anul acesta, şi altul de 1,5 milioane de euro pe o durată mai lungă. Vor fi şi alte contracte şi alte sume pentru că Rapid are nevoie de o gestiune corectă a afacerii şi are nevoie şi de bani şi aici vom contribui după necesităţi şi posibilităţi. Sunt conştient că urmează o perioadă destul de grea, dar sunt convins că voi reuşi", a mai spus Moraru.

Vrea şi partea lui Zamfir

Omul de afaceri negociază şi cu Adrian Zamfir pentru a cumpăra şi pachetul de aproximativ 20 la sută pe care îl controlează acesta. "Noi i-am făcut o ofertă (n.r. - lui Adrian Zamfir), nu schimbăm nimic la ea. Suntem deschişi la negocieri şi sper ca în zilele următoare să facem şi această ultimă tranzacţie. Sunt convins că şi domnul Zamfir şi domnul Cristescu vor un viitor frumos al Rapidului, numai că astăzi ţin de contracte, de obligaţiuni, de negocieri. Sper ca până miercuri sau joi să finalizăm", a menţionat acesta.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
Inter Milano (EPA) jpg
image
Real Madrid Barcelona (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Bianca Ghelber (Facebook) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net