Nu mergem ca oaia la tăiere

Ultima actualizare:

    Adi Popa va fi  titular incontestabil  în noul sezon
Adi Popa va fi titular incontestabil în noul sezon

Ambele echipe româneşti din Liga Campionilor au avut noroc cu carul. Pentru Steaua nu se putea mai bine decât Sparta Praga, în timp ce Astra a evitat numele grele de pe tablou, urmând să joace contra danezilor de la FC Copenhaga.

A ieşit cum ne-am dorit la tragerea la sorţi a meciurilor din turul trei preliminar al Ligii Campionilor. Primii care au intrat ieri în urnele UEFA au fost campionii de la Astra. Încă de dimineaţă, giurgiuvenii aflaseră că nu pot pica împotriva lui Olympiacos, Celtic şi Dinamo Zagreb, aşa că speranţele creşteau în tabăra „astralilor”. Ludogoreţ, BATE Borisov, Plzen, Salzburg şi FC Copenhaga rămăseseră echipele importante de care se putea lovi trupa lui Şumudică. Până la urmă, din urne au ieşit danezii (calificaţi în proporţie de 99 la sută din turul 2 preliminar, după 3-0 în tur cu nord-irlandezii de la Crusaders), o tragere de care Astra nu se poate plânge. Campioana Danemarcei rămâne o trupă solidă, croită pe stil nordic, dar care poate fi depăşită într-o dublă manşă. UEFA a continuat tragerea la sorţi cu traseul rezervat echipelor non-campioane, iar emoţiile s-au mutat în tabăra Stelei.

Întâlnire cu «românul» Fatai

Dintre cele cinci posibile rivale (Şahtior, Ajax, Anderlecht, Fenerbahce şi Sparta Praga), preferata roş-albaştrilor era de departe vicecampioana Cehiei. Sparta Praga – Steaua a fost meciul stabilit de sorţi, echipa lui Reghecampf având şi avantajul disputării returului acasă. „E un semn, nu sunt mai puternici decât noi. Valoric cred că putem fi peste. Important e că nu mergem ca oaia la tăiere. Eu zic că stadionul va fi plin la retur, 55.000”, a comentat patronul Gigi Becali, făcându-şi deja calculele pentru calificarea în play-off. De partea cealaltă, la câteva minute după tragere, cehii aveau deja primele informaţii despre Steaua. „Ştim că au şase internaţionali şi că folosesc un sistem 4-2-3-1. Ar fi fost mai bine să jucăm primul meci afară, dar ne vom adapta”, a declarat antrenorul Zdenek Scasny pentru site-ul oficial la clubului. Pentru noi, cel mai cunoscut nume din lotul praghezilor este nigerianul Kehinde Fatai, fost atacant al Astrei, propus chiar pentru naţionala României prin naturalizare.

Programul meciurilor

  • Sparta Praga – Steaua    26-27 iulie (turul), 2/3 august (returul)
  • Astra – FC Copenhaga / Crusaders    26-27 iulie (turul) (3-0 în tur), 2/3 august (returul)

Calificarea garantează grupele Ligii Europa

Conform sistemului folosit de UEFA, echipele care se califică în play-off-ul Ligii Campionilor (ultimul tur preliminar) au asigurată prezenţa în grupele Ligii Europa. La fel, formaţiile eliminate în turul trei preliminar al Ligii Campionilor vor evolua mai departe în play-off-ul Ligii Europa. Asta înseamnă că Steaua şi Astra nu-şi vor încheia parcursul european în cazul în care nu vor trece de Sparta Praga şi FC Copenhaga.

De ştiut despre FC Copenhaga

Thomas Delaney
Thomas Delaney
  • În ultimele şapte sezoane din Danemarca, a câştigat titlul de patru ori şi a ieşit în trei rânduri pe poziţia a doua.
  • Pe lângă danezi, în lot se mai află cinci suedezi, un norvegian, un feroez, un sloven, un slovac, un sârb, un paraguayan, un ivorian şi un marocan.
  • Portarul Olsen şi fundaşii Johansson şi Augustinsson au reprezentat Suedia la Euro 2016, la fel ca şi mijlocaşul Gregus cu naţionala Slovaciei.
  • Jucătorii cei mai importanţi sunt doi internaţionali danezi, căpitanul Delaney (24 de ani) şi experimentatul Kvist (31 de ani).

De ştiut despre Sparta Praga

Borek Dockal
Borek Dockal
  • Sezonul trecut a ajuns până în sferturile Ligii Europa, unde a fost eliminată de Villarreal.
  • A pierdut trei din cele patru meciuri amicale disputate în această vară, 1-3 cu Trencin, 1-2 cu Young Boys şi 0-2 cu Rubin Kazan.
  • Jucătorul cu cea mai ridicată cotă, 3 milioane de euro, este mijlocaşul Borek Dockal (27 de ani). La Euro 2016, n-a jucat decât 71 de minute, în meciul cu Turcia.
  • La Euro 2016, Sparta a dat cinci jucători naţionalei Cehiei: portarul Koubek, fundaşul Kadlec, mijlocaşii Dockal şi Sural, plus atacantul Lafata. Toţi au jucat însă extrem de puţin.

Viitorul lui Hagi, adversar de 5 stele

Grahovac  a greşit grav  la golul doi  al croaţilor
Grahovac a greşit grav la golul doi al croaţilor

Toate reprezentantele României în Liga Europa, Pandurii, Viitorul şi CSMS Iaşi, au fost introduse ieri în urnele de la Nyon pentru stabilirea programului din turul trei preliminar al competiţiei.  Din urna a doua valorică, Viitorul şi Pandurii aveau nevoie de şansă pentru a evita adversari de calibru, însă doar gorjenii se pot declara mulţumiţi la finalul tragerii. Asta pentru că echipa lui Gică Hagi, la prima participare europeană, se va duela cu belgienii de la Gent, o grupare care în primăvara acestui an juca în optimile de finală ale Ligii Campionilor. În schimb, “pandurii” vor mai aştepta câteva zile până vor afla unde se vor deplasa, în Israel (Maccabi Tel-Aviv) sau în îndepărtatul Kazahstan (Kairat Almaty). Cele două echipe au remizat, 1-1, pe terenul lui Kairat în prima manşă din turul 2 preliminar, astfel că returul de joia viitoare se anunţă incendiar. Intersant e că formaţia kazahă are în lot doi fotbalişti cu nume în fotbalul european, rusul Arşavin (35 de ani) şi ucraineanul Timoşciuk (37 de ani). Israelienii au şi ei o vedetă din trecut, Yossi Benayoun (36 de ani), consacrat în campionatul Angliei, la Chelsea, Arsenal şi Liverpool.

Beneficiind de coeficientul ridicat al adversarilor din turul 2 preliminar (Hajduk Split), CSMS Iaşi s-a bucurat de statutul de cap de serie la tragerea de ieri. Astfel, învingătoarea disputei româno – croate (2-2 în turul de la Iaşi) se va întâlni în faza următoare cu necunoscută echipă ucraineană Oleksandriya, clasată pe locul şase în ultima ediţie de campionat. Aşadar, moldovenii ar avea o şansă uriaşă de a prinde play-off-ul Ligii Europa, bineînţeles cu condiţia de a o elimina mai întâi pe Hajduk Split. 

Grahovac i-a «îngropat» pe ieşeni

Hagi n-a avut  noroc la  tragerea la sorţi
Hagi n-a avut noroc la tragerea la sorţi

Calificată în cupele europene din play-out-ul Ligii I, CSMS iaşi a fost la un pas de o victorie istorică în turul doi preliminar al Ligii Europa. La debutul în competiţiile continentale, moldovenii nu s-au arătat complexaţi de numele adversarului, cunoscuta formaţie croată Hajduk Split. Aşa se face că Iaşiul a condus cu 2-0 şi a trecut de puţin pe lângă un 3-0 care s-ar fi dovedit decisiv. Din păcate, lipsa de experienţă şi gafa copilărească din prelungiri a portarului Grahovac a privat formaţia lui Nicolo Napoli de un succes de pus în ramă. La ultima fază a meciului, bosniacul a scăpat în plasă un şut modest al croaţilor trimis din afara careului, scorul de 2-2 făcându-i favoriţi la calificare pe cei de la Hajduk Split înaintea returului de joia viitoare din Croaţia. “Puteam merge la vestiare cu 3-0, apoi s-a făcut repede 2-1. La ultima fază a fost o greşeală de copilărie. Eu cred în continuare în calificare. Aţi văzut că am jucat bine în prima repriză. Şansele sunt 50-50”, a precizat la final antrenorul ieşenilor, Nicolo Napoli.

Programul meciurilor

  • Pandurii - Kairat Almaty sau Maccabi Tel-Aviv    (1-1 în tur) 
  • Gent - Viitorul Constanţa 
  • Oleksandriya - CSMS laşi sau Hajduk Split    (2-2 în tur)

*Meciurile se vor juca la 28 iulie (turul) şi 4 august (returul)

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Razboi in ucraina, soldat drapel shutterstock 2130583775 jpg
image
image
image
image
image
image
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net