Nedelcearu: "Nu ştiu cum Găman a văzut prin mine!"

Ultima actualizare:

    Ionuţ NedelcearuFoto: Răzvan Păsărică
Ionuţ NedelcearuFoto: Răzvan Păsărică

Ionuţ Nedelcearu a spus că nu a comis henţ la faza care a decis meciul CFR - Dinamo, 1-0. El l-a criticat pe arbitrul Găman, cel care din poziţia în care a fost plasat nu avea cum să observe ce s-a întâmplat şi, mai mult, nici nu s-a consultat cu asistentul Şovre.

"Mingea nu m-a lovit deloc în mână, aș putea spune, m-a lovit în umăr! Eu mi-am dat cuvântul de onoare, mi-l dau oricând, asta este, așa a văzut domnul Găman. Nu știu cum a văzut din spate, a văzut prin mine. Nici măcar n-a așteptat să se consulte cu domnul Șovre, care era în față și care a văzut mai bine", a spus Nedelcearu.

"I-am cerut explicaţii lui Găman, normal, dar Găman nu ne-a spus nimic. Găman râde mereu când trebuie să ne dea vreo explicație, de parcă ar fi arbitrat la 7 Campionate Mondiale. Nu am reuşit să înscriem, am avut două oportunități de a marca, dar cei de la CFR au câştigat nemeritat. CFR nu ne-a surprins, știam că așa vor juca și știam de la început că trebuie să jucăm împotriva a 14 adversari”, a mai spus Nedelcearu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ebrahim Raisi FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Oleksandr Usyk si Tyson Fury (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
CFR Cluj Farul Constanta (Sportpictures) jpg
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Servetelul acordului de transfer al lui Lionel Messi la FC Barcelona (EPA) jpg
FC Botosani CS Mioveni, Aldair (Sportpictures) jpg
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net