Nea Mircea, cum îl opreşti pe Cristiano?

Ultima actualizare:

    Cristiano Ronaldo a marcat de două ori în carieră câte cinci goluri într-un meciFoto: AP
Cristiano Ronaldo a marcat de două ori în carieră câte cinci goluri într-un meciFoto: AP

Mircea Lucescu se pregăteşte de una dintre cele mai dificile partide ale carierei, pe terenul „galacticilor”, contra unui Cristiano Ronaldo intrat în formă maximă.

Antrenorul român al lui Şahtior Doneţk a trecut prin stări total diferite la finalul săptămânii trecute. Mai întâi, vineri seară, echipa sa a obţinut o victorie reconfortantă, 5-0 în deplasare cu Metalist Harkov, rezultat care ar fi trebuit să ridice moralul ucrainenilor în vederea debutului cu Real Madrid din grupele Ligii Campionilor. Numai că, la o zi distanţă, a venit şi vestea mai puţin bună pentru Lucescu şi ai săi. La Barcelona, contra lui Espanyol, Real Madrid s-a impus cu 6-0, iar Cristiano Ronaldo şi-a pus semnătura pe nu mai puţin de cinci goluri, performanţă pe care o mai realizase o singură dată în carieră. 

Dacă mai punem şi pasa decisivă dată de portughez la al şaselea gol, Mircea Lucescu are motive întemeiate să se teamă de o soartă similară mâine, pe „Santiago Bernabeu”. De altfel, anticipând un meci în care Realul va ataca în valuri, tehnicianul român şi-a găsit deja alibiul perfect în cazul unei înfrângeri la scor. „Comparativ cu liga ucraineană, unde Şahtior atacă tot timpul, în Liga Campionilor suntem nevoiţi să jucăm de multe ori defensiv. Din acest punct de vedere, sunt îngrijorat, pentru că noi nu ştim să ne apărăm”, a spus „Il Luce” înaintea întâlnirii cu cel mai de temut atacant al momentului, Cristiano Ronaldo.

Gafeurul Colţescu, delegat în Liga Campionilor

Comisia Centrală a Arbitrilor a luat o decizie absolut surprinzătoare, incluzându-l pe Sebastian Colţescu în brigada cu care centralul Ovidiu Haţegan va arbitra miercuri una dintre partidele din prima etapă a grupelor Ligii Campionilor. Colţescu, care va fi arbitru adiţional la meciul respectiv (necunoscut încă), n-a mai arbitrat de la data de 12 august, atunci când a făcut praf întâlnirea Astra – Steaua (2-0) din Liga I, anulând în mod greşit trei goluri ale roş-albaştrilor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
submarin francez
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
fcsb jucatori galerie jpg
David Popovici jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net