Ne aşteaptă iadul!

Ultima actualizare:

    Steliştii şi giurgiuvenii  au meciuri foarte grele  în următorul tur de  Cupele Europene
Steliştii şi giurgiuvenii au meciuri foarte grele în următorul tur de Cupele Europene

Vineri (17 iulie), la Nyon, echipele noastre s-au „bucurat” de o tragere la sorţi teribilă. În drumul spre grupele Ligii Campionilor, respectiv Ligii Europa, Steaua, Astra şi ASA Târgu-Mureş vor avea de dat adevărate bătălii, atât pe teren cât şi în tribune.

Bilele de la UEFA nu ne ajută deloc în acest an, participantele noastre în cupele europene fiind urmărite de un ghinion incredibil. În Liga Campionilor, Steaua spera să aibă parte de o tragere mai favorabilă, după ce în turul precedent a primit cel mai greu adversar posibil, slovacii de la Trencin. Câştigând cu 2-0 turul din deplasare, roş-albaştrii nu mai au cum să piardă calificarea, astfel că se pot concentra la următorul pas, din turul trei preliminar. Aici, sorţii i-au rezervat Stelei o nouă provocare de top, Partizan Belgrad, una dintre „sperietorile” acestei faze. Campioana Serbiei mai are de muncit pentru calificare (a câştigat acasă cu 1-0 prima manşă cu georgienii de la Dila Gori), dar e greu de crezut că vor rata „dubla” cu Steaua. Nici ordinea meciurilor nu ne ajută, steliştii urmând să joace acasă turul (fără spectatori!), în timp ce returul de la Belgrad se anunţă infernal. Se ştie că suporterii lui Partizan sunt printre cei mai fanatici din Europa, fanii sârbi folosindu-se de orice mijloc pentru a-şi intimida adversarii. Pe hârtie, Partizan n-ar fi o echipă imposibil de învins, cel mai cunoscut jucător din lot fiind bulgarul Bojinov, trecut pe la Fiorentina, Manchester City şi Juventus.

Să trecem mai departe, în Liga Europa, acolo unde şansa ne-a ocolit din nou. Vicecampioana ASA Târgu Mureş, singura echipă românească sigură de participarea în turul trei, se va confrunta cu Saint-Etienne, locul cinci în ultima ediţie a campionatului Franţei. Diferenţa dintre cele două cluburi e colosală. Astfel, dacă mureşenii traversează o criză financiară îngrijorătoare, francezii au un lot de jucători cotat la 75 de milioane de euro. Mai mult, „verzii” de la Saint-Etienne sunt susţinuţi acasă de o galerie formidabilă, poate cea mai spectaculoasă din Hexagon.

Turul: 28-29 iulie, returul: 4-5 august

Infernul echipelor româneşti e completat de Astra. Favoriţi să treacă de Inverness după 1-0 în Scoţia, giurgiuvenii o văd la orizont pe West Ham United. Ajunşi în Liga Europa prin intermediul Premiului Fair-Play dat de UEFA, „ciocănarii” din Londra erau însă formaţia pe care toţi doreau s-o evite în turul trei preliminar. Norocul n-a fost de partea Astrei, trupa lui Şumudică urmând să dea piept cu cea a rebelului tehnician croat Slaven Bilic. În această vară, West Ham şi-a permis să dea peste 10 milioane de euro pentru un jucător, italianul Ogbonna, iar fanii de pe „Upton Park” sunt recunoscuţi pentru faptul că îşi încurajează non-stop favoriţii, indiferent de rezultatul din iarbă.  Singura consolare pentru Astra e programarea meciurilor, cu returul în România.

Liga Campionilor,  Turul trei preliminar. Trencin (Slovacia) / Steaua, 0-2  în tur – Partizan (Serbia) / Dila  Gori (Georgia), 1-0 în tur *meciuri la 28/29 iulie (turul),  respectiv 4/5 august (returul)
Liga Campionilor, Turul trei preliminar. Trencin (Slovacia) / Steaua, 0-2 în tur – Partizan (Serbia) / Dila Gori (Georgia), 1-0 în tur *meciuri la 28/29 iulie (turul), respectiv 4/5 august (returul)

Liga Europa,  Turul trei preliminar. ASA Târgu-Mureş –  Saint-Etienne (Franţa) *meciuri la 30 iulie (turul),  respectiv 6 august (returul)
Liga Europa, Turul trei preliminar. ASA Târgu-Mureş – Saint-Etienne (Franţa) *meciuri la 30 iulie (turul), respectiv 6 august (returul)

Liga Europa,  Turul trei preliminar. West Ham (Anglia) / Birkirkara  (Malta), 1-0 în tur – Inverness  (Scoţia) / Astra, 0-1 în tur *meciuri la 30 iulie (turul),  respectiv 6 august (returul)
Liga Europa, Turul trei preliminar. West Ham (Anglia) / Birkirkara (Malta), 1-0 în tur – Inverness (Scoţia) / Astra, 0-1 în tur *meciuri la 30 iulie (turul), respectiv 6 august (returul)

Botoşaniul are noroc, dar depinde de Legia

Dacă Steaua, Astra şi Târgu-Mureş au toate motivele să se plângă de ghinion, FC Botoşani e la polul opus. La tragerea la sorţi de ieri, moldovenii s-au aflat în urna capilor de serie, beneficiind de coeficientul ridicat al polonezilor de la Legia Varşovia, adversara lor din turul doi. Astfel, pe culoarul Botoşaniului a picat în turul trei preliminar un adversar accesibil, cel mai probabil muntenegrenii de la Mladost Podgorica, care au un avantaj considerabil în faţa albanezilor de la Kukesi. Bineînţeles, norocul botoşănenilor de la tragerea la sorţi va fi în zadar dacă echipa noastră nu va reuşi surpriza de a trece de Legia Varşovia în turul doi preliminar. Joi, polonezii s-au impus în manşa tur la limită (1-0), calificarea urmând să se decidă săptămâna viitoare, în oraşul moldav.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Soldat rus in Ucraina FOTO Profimedia jpg
image
image
image
image
image
image
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net