Naţionala e în piuneze

Ultima actualizare:

    Sânmărtean, coordonatorul  echipei României,  va rata meciul din  Irlanda de NordFOTOGrafii: Mediafax
Sânmărtean, coordonatorul echipei României, va rata meciul din Irlanda de NordFOTOGrafii: Mediafax

România e lidera grupei F de calificare şi trebuie să ţină cu dinţii de acest statut pentru a nu-şi complica inutil accederea la Euro 2016. Uşor de zis, greu de făcut, mai ales că accidentările, care ne-au lovit dramatic în ultima perioadă, şi care ne obligă la cel puţin opt schimbări în primul 11.

Cu o echipă în formă şi sănătoasă, România s-a distrat la Bucureşti cu nord-irlandezii. 2-0 scurt în faţa celor care conduceau atunci ostilităţile în grupă şi pas mare făcut de Raţ şi compania spre turneul final din Franţa. 

Sâmbătă seara (13 iunie), la Belfast, de la 21.45, va fi însă cu totul altă mâncare de peşte. Britanicii sunt redutabili în faţa propriilor suporteri şi n-au mai pierdut acasă din 2013, când Portugalia îi învingea cu 4-2 în preliminariile pentru Mondialul din Brazilia. Apoi, nici noi nu mai suntem echipa din urmă cu şapte luni. Retururile grele de campionat jucate de tricolori i-au măcinat dur pe internaţionalii lui Anghel Iordănescu. 

Ne lipsesc opt titulari de bază

Costel Pantilimon, portarul nostru titular după sezonul extraordinar făcut la Sunderland, s-a rupt chiar în ultima etapă a sezonului şi nu ne poate ajuta la Belfast. În locul lui va apăra Tătăruşanu, cel care a jucat şi în turul cu nord-irlandezii, dar acesta a fost rezervă în ultima parte a sezonului şi nu are meciuri în picioare. Apoi, în defensivă am pierdut doi jucători foarte importanţi. Florin Gardoş s-a rupt la antrenamentele lui Southampton, iar căpitanul Răzvan Raţ s-a accidentat grav la muşchii adductori într-unul din meciurle jucate cu PAOK în play off-ul pentru cupele europene. Apoi, la mijloc avem alte probleme importante. Cristi Tănase, căpitanul Stelei, şi Lucian Sânmărtean, playmaker-ul de la Al-Ittihad, sunt accidentaţi din timpul sezonului şi nu au putut fi recuperaţi până la ora convocărilor pentru meciul cu Irlanda de Nord. În atac e jale şi mai mare. Ciprian Marica ne-a ajutat la un singur meci în aceste preliminarii, chiar în primul, câştigat la Atena cu golul său din penalty.

În Grecia a încasat şi un cartonaş roşu, iar apoi a început sarabanda accidentărilor de care n-a scăpat nici până acum. 

Ca şi când nu era de ajuns, Florin Andone, atacantul Cordobei, s-a accidentat cu o zi înaintea plecării spre Belfast şi a făcut deplasarea doar să fie la număr, şanse de joc având foarte puţine. Singurul vârf de atac veritabil rămas valid rămâne Bogdan Stancu, care probabil va fi şi titular în faţa Irlandei de Nord. Cu un prim 11 ciudat şi mult schimbat, Anghel Iordănescu le-a pregătit însă britanicilor un joc cinic şi speră să dea lovitura şi să spulbere orice urmă de îndoială cu privire la prezenţa noastră în Franţa, anul viitor.

Stadionul ne poate cădea în cap

Stadionul din Belfast  s-a transformat  în şantier
Stadionul din Belfast s-a transformat în şantier

Infrastructura stadioanelor din Marea Britanie are o imagine impecabilă, dar mai sunt şi excepţii. În Irlanda de Nord, considerată de englezi oaia neagră a Regatului, arenele nu sunt tocmai de primă clasă. Windsor Park, arena unde mâine seară se va juca Irlanda de Nord – România, are mari probleme de securitate. La ultimul meci, cel câştigat cu 2-1 în faţa Finlandei, pe 29 martie, bucăţi din stabiliment s-au desprins şi au căzut pe pământ, riscând să rănească mai mulţi spectatori. Astfel, Federaţia a luat în calcul închiderea ei şi mutarea meciului în altă parte, dar până la urmă s-au făcut câteva modificări ce permit disputarea partidei la Belfast. Mai exact, partea cu probleme şi zonele limitrofe au fost închise, organizatorii vânzând doar 10.000 de bilete, deşi capacitatea stadionului pe care joacă şi echipa de club, Linfield, sare de 20.000 de locuri. Tricolorii speră ca problemele de securitate să nu se repete şi în prezenţa lor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Servetelul acordului de transfer al lui Lionel Messi la FC Barcelona (EPA) jpg
FC Botosani CS Mioveni, Aldair (Sportpictures) jpg
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Halep jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net