Narcis Răducan face rocada ASA – Rapid

Ultima actualizare:

    Din vară, Narcis  Răducan va trece  pe banca celor  de la Rapid
Din vară, Narcis Răducan va trece pe banca celor de la Rapid

Reintegrarea lui Daniel Stanciu în birourile celor de la ASA Târgu Mureş îl va scoate din schemă pe Narcis Răducan, care ar putea ajunge pe o funcţie de conducere în Giuleşti. ASA se pregăteşte de câştigarea campionatului, dar lucrurile nu sunt deloc limpezi în fruntea clubului.

Apele s-au agitat după ce Daniel Stanciu s-a apropiat din nou de gruparea din Târgu Mureş, pe care a lăsat-o la mijlocul sezonului pentru un „transfer” la Dinamo. Alungat din „Ştefan cel Mare”, Stanciu n-a stat mult timp şomer şi s-a întors la actualul lider al Ligii I. Deşi funcţia sa nu este încă stabilită, e clar că Daniel Stanciu va avea un cuvânt greu de spus în următoarea organigramă. În aceste condiţii, actualul preşedinte de la ASA, Narcis Răducan, îşi simte postul ameninţat. „Eu sunt în continuare preşedinte, doar că şi Daniel Stanciu are o relaţie bună cu jucătorii, pe mulţi el i-a adus. Fiecare ajută, se dublează postul. Poate unul are o tensiune mai mare într-o zi şi vine celălalt la birou”, a declarat ieri Răducan, încercând să sublinieze că totul este în ordine. 

Dacă parteneriatul Răducan – Stanciu ar putea funcţiona în acest final de sezon, cele două „săbii” nu vor putea sta în aceeaşi teacă începând cu următoarea stagiune. Astfel, probabil că cel sacrificat va fi Narcis Răducan. Pe fir ar fi intrat deja Valerii Moraru, acţionarul majoritar al Rapidului propunându-i funcţia de preşedinte în Giuleşti. Bineînţeles, mutarea se poate realiza doar dacă rapidiştii vor scăpa de la retrogradare.

Narcis Răducan
Narcis Răducan
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
fcsb jucatori galerie jpg
David Popovici jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net