Moţi, eroul lui Ludogoreţ!

Ultima actualizare:

    Cosmin Moţi şi colegii săi de la Ludogoreţ au învins-o pe Sporting Braga
Cosmin Moţi şi colegii săi de la Ludogoreţ au învins-o pe Sporting Braga

Românul a marcat în faţa celor de la Braga şi a dus trupa din Razgrad pe primul loc al grupei C a Ligii Europa.

Jucătorii români s-au luptat joi seara în Europa League şi dintre toţi s-a remarcat Cosmin Moţi. Ludogoreţ a învins cu 2-0 fosta finalistă a competiţiei, Braga, în timp ce Lazio, formaţia lui Ştefan Radu, s-a impus cu 3-1 în faţa lui Nice.

În trecut, Cosmin Moţi a reuşit să califice, în premieră, clubul bulgar în Liga Campionilor, el jucând chiar rolul portarului şi apărând un penalty. Acum a punctat din nou în competiţiile internaţionale şi echipa sa s-a impus cu 2-0 în faţa portughezilor de la Sporting Braga. El a înscris în minutul 25, iar Raul Silva şi-a marcat un autogol. În urma acestui rezultat, Ludogoreţ e fruntaşa grupei. “Dacă îi batem pe cei de la Braga şi-n etapa următoare atunci putem spune că suntem în faza superioară...intrăm în primăvara europeană. Am avut acum o partidă foarte grea, cu un adversar extrem de valoros, dar am jucat perfect. Am evoluat cu trei oameni în apărare, i-am surprins şi i-am bătut. Ştiam că ei o să aibă doi atacanţi puternici, că totul o să vină de pe flancuri, însă ne-am descurcat foarte bine”, a spus Moţi. “De fapt, noi putem să jucăm în orice sistem, antrenorul nostru ştie că are la dispoziţie oameni inteligenţi. Ne aşteaptă şi alte meciuri interesante, dar asta a fost cea mai grea victorie”, a completat ex-apărătorul lui Dinamo, cel care contra lustianilor a fost integralist, spre deosebire de colegul său, Claudiu Keşeru, atacant ce a intrat pe teren în minutul 83. Tot în grupele Ligii Europa a jucat şi fundaşul Ştefan Radu, formaţia sa Lazio învingând cu 3-1 pe francezii de la Nice. De asemenea, Apollon Limassol, acolo unde e Andrei Piţian, a evoluat împotriva italienilor de la Atalanta, dar românul, deşi integralist, nu a putut opri victoria adversarilor, 3-1.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Cristiano Ronaldo la Juventus Torino (EPA) jpg
Manchester City Real Madrid jpg
Corvinul Voluntari (Sportpictures) jpg
Cristina Neagu (Sportpictures) jpg
Istvan Kovacs (EPA) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
Luca Mihai (Sportpictures) jpg
Cristiano Bergodi (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net