Mircea Rednic, umilit în Belgia

Ultima actualizare:

    Mircea Rednic a semnat pe doi cu Mouscron
Mircea Rednic a semnat pe doi cu Mouscron

Antrenorul român Mircea Rednic nu a început cu dreptul aventura sa la Mouscron, în campionatul Belgiei. Noua sa echipă, aflată pe penultimul loc, a pierdut cu 4-1 pe teren propriu în faţa celor de la Mechelen.

Mircea Rednic de abia aştepta un angajament în Belgia, ţara sa ”adoptivă”. După câteva luni, timp în care a stat pe bară, fostul antrenor al lui Dinamo a decis să semneze cu Mouscron, echipă aflată în subsolul clasamentului. Are ca misiune să-i scape de la retrogradare, dar se pare că va fi mai greu decât şi-a imaginat ”Puriul”. Fotbaliştii săi au pierdut lamentabil, 4-1, acasă, cu Mechelen, la primul meci cu tehnicianul român pe bancă. ” Le voi cere jucătorilor mei mai multă agresivitate. Dacă mă aflu astăzi aici, mă aflu pentru că lucrurile nu merg bine. Jucătorii trebuie să îmi demonstreze că merită să rămână aici. Situaţia este foarte complicată şi trebuie să fac tot ce pot cu ce am la dispoziţie. Trebuie să obţinem puncte. Nu este acum momentul să ne gândim la perioada de transferuri, trebuie să îi respectăm pe jucători, iar ei să înţeleagă că mai sunt trei meciuri înainte de pauză pentru a-şi arăta capacitatea şi trebuie să dea totul ca să îmi demonstreze că mă pot baza pe ei anul viitor”, a spus Rednic, la finalul jocului. Echipa sa se află pe locul 15, penultimul în clasament, cu 11 puncte, la egalitate cu ultima clasată, Westerlo, care a jucat aseară după închiderea ediţiei ziarului nostru, la Liège, cu Standard.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Homo erectus – primii hominini care au depășit „rubiconul cerebral” jpeg
image
image
image
image
image
image
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Halep jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
Corvinul Hunedoara, castigatoarea Cupei Romaniei (Sportpictures) jpg
Gica Hagi 1 1280x720 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net