Mircea Rednic forţează mâna şefilor de la Dinamo

Ultima actualizare:

    Rednic îi ţine „în joc de glezne”  pe şefii clubului
Rednic îi ţine „în joc de glezne” pe şefii clubului

Mircea Rednic ar dori o leafă de 10.000 de euro, cu trei mii mai mult faţă de plafonul actual. În plus, ar vrea garanţia transferurilor dorite, în momentul de faţă unele dintre numele propuse de el nefiind luate în seamă.

În urmă cu două săptămâni, antrenorul dinamovist anunţa în presa belgiană că va pleca din „Ştefan cel Mare”, dar nu ştie deocamdată destinaţia.

Nu a pronunţat numele Standard Liege, clubul preferat de fiecare dată când se laudă cu câte o ofertă, însă Belgia e prima sa opţiune întotdeauna, fiindcă aici e stabilită familia. Afirmaţiile sale au avut efectul scontat şi oficialii roş-albi i-au promis că vor negocia o nouă înţelegere. Întâlnirea nu a avut loc şi atunci au apărut din nou nemulţumiri. Ba că nu e adus Peteleu de la Petrolul, ba că nu se joacă cu Astra pe Arena Naţională, realitatea fiind alta, una de ordin financiar.

Tehnicianul vrea o mărire de salariu, undeva la 10.000 de euro lunar, în momentul de faţă având 7.000, adică sub leafa preparatorului fizic al Stelei, Thomas Neubert. Finanţatorul Negoiţă se pare că-i va respecta cerinţa, întrunirea finală urmând a avea loc zilele acestea, dar Rednic va avea ca obiectiv titlul. Mai mult, “Puriul” va putea lucra în continuare cu jucătorii impresariaţi de fata sa mai mică, Luana. “Nu cred că-i favorizează pe jucătorii aduşi de fiica dumnealui. E în interesul lui să aibă rezultate, nu poţi lua decizii subiective. Nu mă deranjează că o rudă a sa impresariază fotbaliştii, ştiam de acest lucru”, a explicat Negoiţă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
image png
image
image
image
image
image
image
Toni Kroos (EPA) jpg
Mihai Chiruta (Facebook) jpg
Dinamo Csikszereda (Sportpictures) jpg
Neil Lennon (Facebook) jpg
Jurgen Klopp (EPA) jpg
PAOK Salonic (EPA) jpg
Oleksandr Usyk si Tyson Fury (EPA) jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net