Mircea Rednic, debut cu dreptul

Ultima actualizare:

    Rotariu a fost urmărit  la meciul cu Viitorul  de un scouter  de la Chelsea
Rotariu a fost urmărit la meciul cu Viitorul de un scouter de la Chelsea

“Proiectul” Dinamo suferă modificări continue, iar în prezent a ajuns la capitolul Dinu “Vamă” – Mircea Rednic. Ca toate începuturile, totul e roz în Ştefan cel Mare, victoria cu Viitorul fiind obţinută uşor, dar cu destule peripeţii.

Rednic era conştient că singurele modificări vizibile pe care le putea face într-un timp atât de scurt erau în alcătuiea primului 11. S-a folosit de asta şi a trimis pe teren o echipă inedită, cu Fai, Elhamed sau Niculae printre titulari. N-a fost cine ştie ce revelaţie, iar prima repriză dintre Viitorul şi Dinamo poate concura liniştită la cea mai proastă din Liga I în acest sezon. Lucrurile au luat-o însă razna după pauză. Imediat după reluare, Marc a comis un penalty tâmpit, dar a scăpat însă cu contractul nereziliat după ce a apărat şutul expertului Mitrea, fundaşul golgheter al campionatului, care a ratat prima lui lovitură de pedeapsă din acest sezon, după 10 transformări. Apoi, în minutul 63, Alexe a înscris al doilea gol al său pentru Dinamo în acest retur, profitând de o minge pusă pe tavă de un fundaş al Viitorului.

«Câinii», prima victorie contra Viitorului

Mircea Rednic
Mircea Rednic

Gafele nu s-au oprit aici şi în minutul 70, Bunoza a tras un şut de la 40 de metri, “la mişto, ca să respire apărarea”, după cum el a declarat după meci. Şi bine a făcut, pentru că Albuţ a demonstrat de ce a fost dat afară de la Rapid şi a scăpat mingea în poartă. În ciuda unor ratări imense ale dinamoviştilor, meciul s-a încheiat cu victoria lor, scor 2-0, nu înainte însă ca Marc să mai facă o minune şi să-i refuze printr-o paradă cu piciorul, “a la Manuel Neuer”, primul gol al lui Ianis Hagi în Liga I. La Dinamo nu e însă atmosferă nici când echipa câştigă şi declaraţia preşedintelui Dinu Gheorghe, conform căreia îl va felicita pe antrenorul Mircea Rednic după primul trofeu câştigat, spune totul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
klaus iohannis 3 jpg
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
fcsb jucatori galerie jpg
David Popovici jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net