Marius Şumudică: «A intervenit diaspora»

Ultima actualizare:

    Şumudică abia aşteaptă să revină pe banca Astrei
Şumudică abia aşteaptă să revină pe banca Astrei

Campionii sperau că-l vor avea pe bancă la derbiul cu Steaua pe antrenorul Marius Şumudică, dar calculele lor le-au fost date peste cap. Concret, oficialii LPF au anunţat că suspendarea tehnicianului expiră luni, la o zi după meciul Astrei cu Steaua. Auzind că nu va fi pe bancă, Şumudică a reacţionat în stilul său caracteristic.

”A intervenit diaspora. Probabil este o simplă coincidenţă, nu se pun datele în care au avut loc şedinţele respective. Eu nu am ştiut lucrul ăsta. Este un pic aberant, atât timp cât eu nu m-am dus la antrenamente în zilele respective se puteau considera ca pedeapsă”, a fost prima replică a tehnicianului Marius Şumudică, după ce a aflat că nu va putea conduce echipa în derbiul cu Steaua.

„Nu merg la meci, rămân acasă. Nu mă duc pentru că este un stadion open, treci printre suporteri şi eu nu sunt un tip prea plăcut în această arie a suporterilor stelişti. Evit să mai fac cine ştie ce pentru că mă vor jigni. Şi aşa nu pot să transmit nimic dacă sunt în tribună, nu pot să vorbesc la telefon. Dacă ştiau că stau pe bancă veneau 5.000 în plus numai să mă înjure pe mine”, a mai precizat antrenorul campioanei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Halep jpg
Simona Halep (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
Corvinul Hunedoara, castigatoarea Cupei Romaniei (Sportpictures) jpg
Gica Hagi 1 1280x720 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net