Marius Șumudică Ia titlul şi pleacă la arabi?

Ultima actualizare:

    Marius Şumudică  este la doar patru puncte  de primul titlu ca antrenorFOTO: Sportpictures.eu
Marius Şumudică este la doar patru puncte de primul titlu ca antrenorFOTO: Sportpictures.eu

Antrenorii români nu sunt foarte respectaţi acasă, unde dansează pe sârmă şi sunt tot timpul cu bagajele făcute din cauza lipsei de răbdare a patronilor. Cum în campionatele occidentale se pătrunde foarte greu, atunci rămâne varianta Asia, unde măcar se realizează financiar pe viaţă.

Marius Şumudică antrenează deja de 10 ani, dar până acum n-a rupt gura târgului. Chiar dacă a avut câteva rezultate sporadice, acestea au fost conjuncturale şi a rămas etichetat drept un nebun simpatic, care ştie fotbal, dar nu e de cursă lungă. Acest sezon, început cu eliminarea lui West Ham United din Liga Europa şi încheiat, foarte probabil, cu câştigarea titlului, îl poate introduce însă pe Şumudică definitiv în galeria certitudinilor, iar asta îi va aduce beneficii imediate. Chiar dacă tentaţia de a conduce Astra şi în preliminariile Ligii Campionilor e mare, antrenorul giurgiuvenilor are de ispăşit sezonul viitor o suspendare de două luni, iar asta îl face nefuncţional.

Ar fi la a doua aventură în acea zonă

Astfel, imediat au apărut tatonări din zona arabă, de unde are cel puţin o ofertă extraordinară. Şumudică a mai fost în Deşert în 2013, la Al-Shaab, din Emirate, pe care a salvat-o de la retrogradare, dar discuţiile se poartă acum după alte coordonate. Fostul rapidist îşi lasă o portiţă deschisă şi pentru a continua la Astra, dar pedeapsa care îl interzice în Liga I timp de 60 de zile poate să atârne decisiv. „Nu se pune problema să lucrez cu Săpunaru din vară. Nu i-am spus niciodată că-l voi lua în Arabia, aşa cum s-a zvonit. Eu pe Săpunaru nu l-am mai văzut de şase luni”, a fost declaraţia prin care Şumudică a vrut să nege zvonul legat de fotbalist, dar prin care l-a confirmat pe cel legat de plecarea lui.

Olăroiu s-a îmbogăţit în Golf

În drumul spre arabi, antrenorul Astrei calcă pe teren din ce în ce mai bătătorit. Laurenţiu Reghecampf a plecat în 2014 la Al-Hilal Ryadh, după ce a câştigat titlul cu Steaua, dobândind peste două milioane de euro. Apoi, la saudiţi a ajuns anul trecut şi Liviu Ciobotariu, după ce a ieşit vicecampion cu Târgu Mureş. Dan Petrescu, Răzvan Lucescu şi Cosmin Olăroiu sunt alte nume care au în conturi dolari plini de nisip, ultimul fiind însă de departe cel mai prolific.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Record peste Arad 3 jpg
image
image
image
image
image
image
sabalenka instagram jpg
Maradona
Cristi Chivu (Faceobook) jpg
Edi Iordanescu (Sportpictures) jpg
Rapid CSU Craiova (Sportpictures) jpg
Andrei Ratiu (EPA) jpg
Sorana Cirstea (EPA) jpg
Razvan Lucescu (Facebook) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net