Lucescu e lider cu Petrolul în premieră

Ultima actualizare:
Răzvan Lucescu
Răzvan Lucescu

Fie că a fost vorba de Rapid, în două rânduri, El Jaish sau chiar Petrolul, Răzvan Lucescu a părut că nu-şi poate duce echipele spre titlu. Startul prost, ghinionul sau gafele impardonabile dovedeau o inconstanţă păguboasă. Lucrurile s-au schimbat însă radical.


    Răzvan Lucescu
Răzvan Lucescu

În 2005, Rapidul lui Răzvan Lucescu a încheiat sezonul pe locul trei. În 2006 giuleştenii s-au clasat pe locul doi, iar în 2007 şi 2012, pe 4, în afara podiumului. La Petrolul, în 2013, aceeaşi poveste, locul trei după ce echipa lui a alergat tot timpul în spatele Stelei, dar a fost devansată şi de Astra. Noul sezon a fost însă un nou început şi în sfârşit Răzvan Lucescu şi Petrolul joacă ei rolul de iepure, cu Steaua şi Astra în poziţia de urmăritori. După cinci etape, „Lupii galbeni” au 13 puncte din 15 posibile şi doar semieşecul cu Rapid a făcut ca lucrurile să nu fie perfecte. Chiar şi aşa, după victoria de la Craiova adusă de Albin şi Tamuz, Petrolul e lider după mult timp, e drept, la doar un punct diferenţă de locul doi şi trei. Prahovenii pot însă spera că fără sincope şi profitând de faptul că Liga Europa nu-i va mai uza mult timp, vor ţine ritmul concentraţi doar pe titlu. Urmează însă două meciuri complicate, cu CFR şi Pandurii, de care dacă scapă cu bine se pot instala pe un val de încredere care să-i ducă până la finish. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
Mioveni Unirea Slobozia (Sportpictures) jpg
Farul Rapid (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe FCSB (Sportpictures) jpg
Ana Maria Branza (Sportpictures) jpg
FC Botosani Dinamo (Sportpictures) jpg
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Novak Djokovic (EPA) jpg
Real Madrid FC Barcelona (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net