Liga I „se mută” în locuri exotice

Ultima actualizare:
Gigi Becali va face Revelionul la Poiana Brașov, așa cum s-a mai întâmplat anii trecuți
Gigi Becali va face Revelionul la Poiana Brașov, așa cum s-a mai întâmplat anii trecuți

O mare parte a fotbaliştilor şi antrenorilor din campionatul intern au ales să petreacă vacanţa de iarnă în SUA sau în celebre capitale europene.

2015 s-a încheiat deja din punct de vedere fotbalistic, iar jucătorii şi tehnicieni din prima ligă se reunesc peste mai bine de două săptămâni. Până atunci, însă, Crăciunul sau Revelionul îi vor găsi în locuri ca Los Angeles, Londra, Paris sau Roma.

„Astralii” sunt lideri în clasament, dar problemele financiare ale clubului îi împiedică pe mulţi să părăsească ţara, excepţie fiind străinii din lot. Totuşi, Viitorul, echipa de pe locul secund, va fi „reprezentată” peste meleaguri. Hagi, patronul clubului, alături de soţia Marilena, dar şi fiul Ianis, căpitanul trupei constănţene, au plecat la Los Angeles. Acolo îşi vor reîntregi familia, Kira, fiica „Regelui”, învăţând în „Oraşul Îngerilor” tainele actoriei. „Am trăit momente frumoase la Los Angeles alături de echipa naţională, la Mondiale, şi când ajung acolo îmi aduc aminte de performanţele noastre. Mă gândesc şi acum că puteam juca o semifinală cu Brazilia...Voi sta cu familia, cu toţii, mai ales că nu mi-am văzut fata de şase luni”, a povestit cel care se ocupă de destinele Viitorului. În Statele Unite ale Americii şi-a anunţat prezenţa şi un puternic „lot” stelist. Familia Reghecampf – Prodan, cei care deţin şi proprietăţi în L.A., şi-au luat copiii şi au plecat deja în America, iar Adi Popa şi Claudiu Keşeru îi vor vizita. „După un an greu, eu şi soţia mea merităm o vacanţă exotică.Voi face un circuit, vreau să văd şi Marele Canion, am o listă lungă. Ne vedem şi cu Reghecampf, stabilisem să ne întâlnim acolo înainte de venirea lui la Steaua”, a spus „Popică”. Trupa roş-albastră se va întări peste Ocean şi cu Bourceanu, Pintilii sau Chipciu, toţi prieteni apropiaţi ai antrenorului.  În rest, cei din Ghencea s-au împărţit în zările lumii: Guilherme s-a dus acasă, în Brazilia, Varela e la Londra, unde a şi fost supus unei intervenţii chirurgicale, Tade s-a îndreptat spre Paris, iar Muniru a poposit la Milano, după care va ajunge în ţara natală, Ghana. În rest, jucători ai unor formaţii ca Petrolul sau Chiajna au preferat să rămână în ţară, în timp ce Voluntari, o altă codaşă în Liga I, se laudă cu Daniel Pancu, jucător ce a ales ca loc de vacanţă Roma.

Gigi Becali, cu familia la munte


    Gigi Becali va face Revelionul la Poiana Brașov, așa cum s-a mai întâmplat anii trecuți
Gigi Becali va face Revelionul la Poiana Brașov, așa cum s-a mai întâmplat anii trecuți

Finanţatorul Stelei Gigi Becali nu renunţă la tradiţia de a petrece Sărbătorile de Iarnă la munte. Crăciunul îl va sărbători acasă, dar trecerea dintre ani îl va găsi în Poiana Braşov, la un hotel de cinci stele. De la masă nu va lipsi brânza, alimentul preferat al machidonului, şi şampania, singura băutură pe care o serveşte. Gigi Becali preferă să stea în ţară fiindcă nu-i place să călătorească cu avionul, mai ales pe distanţe lungi, către diferite continente.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ghiseu
image
image
image
image
image
image
Kylian Mbappe (EPA) jpg
Servetelul acordului de transfer al lui Lionel Messi la FC Barcelona (EPA) jpg
FC Botosani CS Mioveni, Aldair (Sportpictures) jpg
Dinamo (Sportpictures) jpg
Monica Niculescu (EPA) jpg
CFR Cluj (Sportpictures) jpg
Halep jpg
Simona Halep (EPA) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net